Eveniment

Cât costă petrecerea de Revelion în cluburile şi hotelurile din Capitală

Cât costă petrecerea de Revelion în cluburile şi...

Autor: Mirabela Tiron

28.12.2013, 16:49 718

Restaurantele şi cluburile din Centrul Vechi al Bucureştiului dar şi hotelurile de lux îşi aşteaptă clienţii la petrecerea pe care o organizează de Revelion, care le va rotunji conturile cu câteva mii de euro.

În pub-ul Old City din Centrul Vechi, petrecerea de Revelion costă 400 de lei (90 euro), în timp ce pentru petrecerea din clubul Barletto rezervarea unei mese de şase-opt persoane se poate face doar pentru o consumaţie minimă de 350 de euro iar a unei mese de 10-12 persoane se face pentru o consumaţie minimă de 500 de euro. Pe lângă consumaţie, fiecare persoană trebuie să plătească şi un bilet de intrare de 150 de lei (34 euro),  potrivit datelor de pe site-ul clubului. Tariful include bufet suedez, băuturi şi un concert al unui artist român. Doar şase mese din circa 50 disponibile mai erau libere pe 22 decembrie.

Un tarif mai mare pentru petrecerea de Crăciun au solicitat hotelierii din Capitală, care au reuşit să îşi vândă mare parte din pachete.

“70% din locurile oferite în restaurantul La Veranda şi Braserie, locul unde se organizează an de an Revelionul, au fost ocupate pe perioada ofertei de early booking (rezervării timpurii) când a fost 10% reducere. Această ofertă a fost valabilă până pe 30 noiembrie 2013. În următoarele patru zile s-au ocupat şi restul locurilor la tarif întreg de 549 lei”, potrivit oficialilor hotelului de patru stele Crowne Plaza din Capitală. Capacitatea maximă în aceste două locuri este de 200 de locuri. “Începând cu 6 decembrie, datorită cererii mari, am decis să organizăm o a doua petrecere în salonul Primavera, care are o capacitate de maxim 100 de persoane. S-au ocupat 75 de locuri până pe 17 decembrie”, potrivit reprezentanţilor Crowne Plaza. Au existat trei pachete diferite, cel care include doar cina de Revelion, cel cu cină de Revelion, cazare o noapte şi brunch pe 1 ianuarie şi cel cu cina de Revelion şi cazare.

Şi pentru petrecerea de Revelion în hoteluri de cinci stele bucureştenii au făcut rezervări. La hotelul JW Marriott, care organizează de Revelion petrecerea “Fête à Porter” tariful este de 930 de lei de persoană.  Meniul include preparate precum tartar de vită, morun la grătar sau ruladă de iepure sălbatic iar printre artiştii invitaţi vor fi Paula Seling, Proconsul sau Cortez. În tarif este inclus bar şi bufet nelimitat. La JW Marriott petrecerea se organizează în restaurantele Cucina şi JW Steakhouse şi în sălile de evenimente Grand Ballroom şi Constanţa Ballroom.

La hotelul InterContinental, petrecerea de Revelion este organizată în sala Fortuna, cu o capacitate de 130 de locuri, şi Brasseria Corso, care are 95 de locuri. Cei care vor să petreacă Revelionul  în sala Fortuna trebuie să plătească 690 de lei, tarif ce include şase feluri de mâncare şi pachet complet de băuturi, muzică live şi DJ. În Braseria Corso se organizează o  petrecere cu DJ şi un bufet festiv, preţul fiind de 350 de lei de persoană.

La hotelul de cinci stele Radisson Blu de pe Calea Victoriei petrecerea de Revelion se organizează în trei restaurante, Prime Steaks and Seafood, Caffe Citta  si Sharkia.  Preţurile pentru meniul de revelion în aceste restaurante variază între 200 de lei - în restaurantul Sharkia şi 500 de lei - în Prime Steaks and Seafood. Tarifele nu includ şi pachetul de băuturi.

La hotelul Athenee Palace Hilton din Capitală se organizează petreceri în patru săli, tariful ajungând la 800 de lei de persoană.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO