Caută doar în titlu
Vezi galeria foto
(6 poze)
Eveniment

Business MAGAZIN. Cum a reuşit Wargha Enayati în numai doi ani să creeze de la zero cu 60 mil. euro un complex medical privat cu 300 de paturi, imagistică, săli de chirurgie, medicină nucleară. În sistemul public nu este voinţă politică, determinare şi nici organizare şi eficienţă în cheltuirea banului public

Medicul antreprenor Wargha Enayati, cunoscut pentru deschiderea primei clinici private din România, dar şi pentru introducerea abonamentelor medicale pe piaţa locală, a lansat proiectul despre care spune că reprezintă încoronarea experienţei sale profesionale: primul oraş medical din România. Proiectul gigant se întinde pe o suprafaţă de 35.000 de metri pătraţi, este rezultatul unei investiţii de 60 de milioane de euro şi reprezintă dovada că o infrastructură spitalicească de asemenea anvergură se poate face de la zero, repede şi în condiţiile în care să respecte atât siguranţa pacienţilor, cât şi pe a medicilor.

„Acest proiect reprezintă încoronarea experienţei mele profesionale, dar şi cea mai mare provocare legată de construcţia unei unităţi spitaliceşti cu atâtea funcţiuni de la zero. Este ceea ce numesc «next level» profesional şi, fără falsă modestie, setez un nou reper în sistemul medical românesc, un nou vârf medical”, descrie medicul Wargha Enayati cea mai recentă reuşită de pe lista succeselor sale din sistemul medical privat din România.

De-a lungul a peste 25 de ani de antreprenoriat în medicină, numele lui a devenit sinonim cu primele abonamente medicale de pe piaţa locală, cu prima reţea de sănătate privată, cu prima clinică dedicată exclusiv femeilor, cât şi cu primele policlinici sociale. Acum, şi-a adăugat pe cartea de vizită lansarea celui mai mare ecosistem medical din România, primul oraş medical şi cea mai mare investiţie medicală privată din ultimii 30 de ani – Enayati Medical City.

„Primul oraş medical din România a demonstrat că se poate face de la zero, repede şi corect infrastructură spitalicească performantă care să servească în primul rând interesului public, în condiţii de maximă siguranţă, atât medicală, cât şi umană. Investiţia s-a ridicat la 60 de milioane de euro şi a durat de la faza de autorizaţie de construcţie până la deschiderea propriu-zisă doi ani”, descrie Enayati această reuşită.

https://www.businessmagazin.ro/cover-story/antreprenorul-care-a-reusit-in-romania-ceea-ce-autoritatile-nu-au-19917770

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.