Caută doar în titlu
Vezi galeria foto
(3 poze)
Eveniment

Business Magazin. Mihai Bârsan, fostul şef de marketing de la Ursus, s-a asociat cu Raluca şi Bogdan Jianu, pentru a dezvolta o platformă de rezervări pentru cele mai faine 1000 de pensiuni şi case de oaspeţi din România, care să fie o alternativă la Airbnb şi Booking.com. ”Totul a pornit de la o idee prin care voiam să organizăm cine comuniste la oameni acasă”

Trei antreprenori cu experienţă în marketing şi comunicare vor să lanseze o platformă de rezervări pentru cele mai faine 1.000 de pensiuni şi case de oaspeţi din România, după cum spun chiar ei. Această platformă alternativă la deja clasicele AirBnb şi Booking.com are un nume evocator, Epic Visits, adresându-se acelora care caută experienţe şi vacanţe epice.

Mihai Bârsan, fostul vicepreşedintele de marketing al producătorului de bere Ursus, s-a asociat cu Raluca şi Bogdan Jianu pentru a dezvolta pe piaţa locală proiectul Epic Visits, ce ar urma să fie lansat oficial la începutul lunii iulie. Cum le-a venit ideea? Cu ce se vor diferenţia pe piaţă? Ce parteneri caută? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care cei trei antreprenori au oferit răspuns.

Dacă pentru Mihai Bârsan aceasta este prima încercare antreprenorială, pentru Raluca şi Bogdan este vorba de al doilea pariu.

„Noi am lansat şi Ferestroika, un proiect muzeal ce încearcă să recreeze experienţa anilor ’80 în România comunistă”, spune Raluca Jianu. Ea şi-a construit cariera în comunicare şi marketing, iniţial lucrând în domeniul culturii. Mai exact a lucrat şapte ani pentru festivalul TIFF, ultima poziţie deţinută fiind aceea de head of communication. Apoi s-a mutat în agenţie, iar ulterior la Impact Hub, unde s-a ocupat de lansarea proiectului Startarium. „Aşa am prins de fapt gustul antreprenoriatului, iar în 2019 am lansat Ferestroika.” Raluca şi Bogdan Jianu au plecat de la ideea de a organiza o cină comunistă, însă au ajuns la un proiect muzeal unde se pot organiza tururi ghidate, cine, dar unde se poate şi înnopta.

„Ne-am gândit mult unde să facem acest lucru şi am ales apartamentul bunicilor mei, unde eu am şi copilărit.” În timp au adunat obiecte evocatoare precum sifoane sau hârtie igienică din anii ’70 şi au reuşit să contureze spaţiul.
 

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.