În pofida progreselor indiscutabile pe care le-a făcut umanitatea de la Căderea Zidului Berlinului încoace, din punct de vedere economic şi tehnologic, suntem departe încă de afirmaţia că trăim într-o lume perfectă, aşa cum visau poate primii oameni care descopereau internetul la începutul anilor ’90. Pe acest fundal şi-au făcut apariţia şi liderii autoritari, care par să fi subscris în ultimii ani unui trend la care nu mulţi visau la început de secol.
Deşi este adevărat că, la nivel global, oamenii se bucură de mai multe libertăţi democratice decât în trecut, există indicatori care sugerează că progresul se află acum sub semnul incertitudinii. De exemplu, potrivit datelor Statista, numărul cetăţenilor care trăiau în democraţie s-a prăbuşit de la 3,9 miliarde în 2017 la 2,3 miliarde în 2021, iar astăzi – în aşa-zisa „epocă a informaţiei” – se estimează că aproximativ 70% din populaţia mondială trăieşte sub un regim semi sau complet autocrat.
Problema este analizată în detaliu de jurnalistul britanic Gideon Rachman, principalul comentator pe afaceri externe al ziarului Financial Times, în cartea sa „Epoca liderului cu mână de fier”, apărută anul acesta şi în limba română la editura Polirom. Rachman argumentează că, de la sfârşitul anilor ’90 – începutul anilor 2000, politica globală a fost caracterizată de ascensiunea unor lideri de mână forte, care au fost priviţi iniţial cu ochi buni de Occident, dar care ulterior „şi-au dat arama pe faţă”, dezvăluindu-şi uşor latura populisto-autocrată.
Pe lângă dictatori în toată regula, precum Vladimir Putin în Rusia şi Xi Jinping în China, aici pot intra inclusiv figuri ca Donald Trump, Boris Johnson şi Narendra Modi, reprezentanţi ai unora dintre cele mai mari democraţii din lume, care însă au reuşit să „îndoaie” însăşi principiile democratice care stau la baza statului de drept, în încercarea de a câştiga cât mai multă putere şi simpatia unui electorat sătul de establishmentul tradiţional.
„Cel mai adesea, aceşti lideri sunt naţionalişti şi conservatori din punct de vedere cultural, puţin toleranţi faţă de minorităţi, de opoziţie sau de interesele străinilor. În ţară, pretind că iau apărarea oamenilor obişnuiţi împotriva elitelor globaliste. În străinătate, pozează drept întruchiparea naţiunilor lor. Oriunde merg, încurajează un cult al personalităţii”, reiese din carte.
Astfel, politica liderului cu mână de fier se dezvoltă pornind de la o retorică a violenţei, aşa cum s-a demonstrat pe 24 februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina, sau în ianuarie 2021, când Donald Trump şi-a îndemnat alegătorii să ia cu asalt clădirea Capitoliului Statelor Unite.
Epoca politicianului de mână forte a început cu ajungerea la putere a lui Vladimir Putin în 2000, însă aşa cum se vede în ţări precum Polonia, Ungaria, Mexic, Brazilia şi Filipine, ascensiunea respectivului tip de politician nu s-a limitat la sistemele autoritare, tiparul fiind comun şi în rândul democraţiilor.ragmentat.
