Eveniment

BREAKING. Surpriza din iunie: deficitul bugetar stagnează şi starea bugetului statului se mai ameliorează. Guvernul trage linie la jumătatea anului: veniturile statului sunt de 243 mld. lei, plus 12%. Cheltuielile cresc mai repede, cu 17% şi sunt de 280 mld. lei. Deficitul bugetar, 37 mld. lei

BREAKING. Surpriza din iunie: deficitul bugetar...

Autor: Răzvan Botea

25.07.2023, 20:14 5762

Veniturile bugetului de stat au ajuns la 243 mld. lei la şase luni din 2023, în creştere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă din 2022. Cheltuielile au fost de 280 mld. lei, adică un plus anual de 17%. În consecinţă, deficitul bugetar a ajuns la 37 mld. lei, adică 2,3% din PIB.

Surpriza din luna iunie este că deficitul bugetar a stagnat la 37 mld. lei, la fel ca în primele cinci luni din an. Acest lucru înseamnă că în iunie guvernul a încasat aproape la fel cât a cheltuit.

 La şase luni din an, însă, deficitul este de 37 mld. lei, în creştere cu aproape 14 mld. lei faţă de cât era la şase luni din 2022.

„Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 20,70 mld lei, consemnând o creştere de 22,3% (an/an), determinată de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (89,0%)  şi impozitul pe veniturile din pensii (40,3% ), încasările aferente declaraţiei unice consemnând, de asemenea, o dinamică pozitivă, de 11,4%”, se arată în nota execuţiei bugetare.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 76,75 mld lei, în creştere cu 12,1% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe salarii, dinamica acestora s-a situat sub evoluţia fondului de salarii din economie, ca efect al extinderii în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii.

Încasările din impozitul pe profit au însumat 12,74 mld lei, consemnând o creştere de 18,4% (an/an), susţinută de avansul încasărilor din impozitul pe profit de la agenţii economici (23,5%).

Încasările nete din TVA  au înregistrat 48,69 mld lei, în creştere cu 7,0% (an/an). Evoluţia mai temperată a acestei categorii de venituri este explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice, şi pe fondul unui efect de bază ridicat din anul anterior, cât şi de majorarea restituirilor de TVA cu 15,6%, mai arată sursa citată.

Veniturile din accize au însumat 17,72 mld lei, consemnând o creştere de 6,4% (an/an), explicată de avansul accizelor pentru produsele din tutun (16,9%). În acelaşi timp, evoluţia negativă a încasărilor din accizele pentru produsele energetice cumulate în primul semestru continuă să se amelioreze (-2,7%).

Cheltuielile de personal au însumat 63,08 mld lei, în creştere cu 8,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii  au fost 36,09 mld lei, în creştere cu 12,8% comparativ  cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 15,95 mld lei. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent plăţile de dobânzi aferente portofoliului de datorie publică s-au majorat cu 2,83 mld lei ca urmare a prefinanţării în primele 6 luni a necesarului brut de finanţare pentru anul 2023.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 97,77 mld lei în creştere cu 11,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO