Eveniment

Bechtel va livra primul kilometru de autostrada in 2009

17.03.2006, 00:00 14

Compania americana Bechtel, care executa autostrada Brasov - Bors in baza contractului incheiat cu partea romana, va da in folosinta primii 117 kilometri in 2009.

Firma americana nu a primit inca banii pe care Guvernul i-a promis ca-i va aloca pentru anul acesta.

Primul-ministru Calin Popescu Tariceanu afirma in urma cu o luna ca proiectul autostrazii Transilvania va primi in acest an 300 de milioane de euro de la bugetul de stat, provenite din vanzarea BCR.

De cealalta parte, reprezentantii firmei americane spun ca vor primi de la statul roman numai 78 de milioane de euro pentru executarea lucrarilor.

"Bugetul pe care il vom primi anul acesta de la stat va fi de aproximativ 78 mil. euro. In functie de momentul in care vom primi bani vom face o planificare a lucrarilor. Mai intai trebuie facute lucrarile de structura, terasamente, poduri, iar dupa aceea se va face asfaltarea. Estimam ca primii kilometri de autostrada vor fi livrati in 2009", a declarat pentru Ziarul Financiar Bogdan Sgarcitu, directorul de comunicare al Bechtel Romania.

Anul acesta, Bechtel va relua angajarile in momentul in care vor primi fondurile alocate pentru acest an.

"In prima faza, vom angaja cateva sute de persoane, urmand ca in perioada 2008-2009, in care se va lucra la capacitate maxima, sa angajam direct peste 4.000 de persoane", precizeaza Sgarcitu.

Compania Bechtel a semnat la finele anului 2003 cel mai mare contract din istoria Romaniei (2,2 mld. euro), prin incredintare directa de catre autoritatile romane a constructiei autostrazii pana la Bors.

Recent, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului a anuntat finalizarea procedurilor de renegociere a contractului cu Bechtel, in urma carora partea romana a obtinut economii de 126 de milioane de euro.

Potrivit ministerului de resort, economiile provin din modificarea procesului de acordare a avansului si din scaderea unor cheltuieli cu proiectarea.

La trei ani de la semnarea contractului, utilajele se afla pe santier, contractele cu furnizorii sunt in stand-by, angajatii sunt in somaj, asteptand ca statul sa livreze sumele promise. Oprirea lucrarilor la Autostrada Bechtel a provocat subcontractorilor pierderi de cateva zeci de milioane de euro. catalin.lupoaie@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO