Eveniment

Avocatul lui Boldea spune că va cere ÎCCJ amânarea judecării propunerii de arestare a deputatului

Autor: Catalin Lupasteanu - Mediafax

22.03.2012, 11:56 267

Avocatul lui Mihai Boldea, George Moloman, spune că va solicita, joi, ICCJ un termen de câteva zile în care să poată studia în detaliu cele peste opt volume de urmărire penală ce compun dosarul deputatului, el arătând că în lipsa acestuia judecarea arestării nu mai este urgentă.

Avocatul a declarat că va cere judecătorului Mariana Ghena, care va lua în discuţie solicitarea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a deputatului Mihail Boldea, acordarea unui termen de câteva zile în vederea pregătirii apărării.

Moloman a precizat că la acest moment se poate cere un astfel de termen, judecarea propunerii de arestare nefiind una urgentă deoarece în acest caz nu a fost reţinut deputatul Boldea, iar solicitarea de arestare a fost făcută în lipsa acestuia.

Avocatul a spus că dosarul deputatului Boldea are peste opt volume de urmărire penală şi că are nevoie de o perioadă mai mare de câteva ore pentru a studia în detaliu piesele cauzei şi acuzaţiile procurorilor.

George Moloman a precizat că a fost angajat la cererea familiei deputatului, în cursul serii de miercuri şi că până în prezent nu a luat legătura direct cu Mihail Boldea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuia să înceapă la ora 10.00 judecarea propunerii procurorilor DIICOT de arestare preventivă în lipsă a deputatului Mihail Boldea.

Instanţa a amânat însă pentru ora 12.00 judecarea propunerii de arestare în cazul deputatului Boldea pentru că sala de şedinţă a fost ocupată de un complet al Secţiei civile.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Galaţi cer arestarea preventivă pentru 30 de zile a deputatului Mihail Boldea, pe care îl acuză de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Cererea procurorilor se judecă în lipsa lui Boldea, iar în cazul în care va fi admisă, judecătorii vor emite un mandat de arestare pe numele deputatului.

Instanţa supremă a primit miercuri seară propunerea procurorilor DIICOT Galaţi de arestare preventivă a lui Mihai Boldea, pe care judecătorii o dezbat în lipsa deputatului, care a părăsit România sâmbătă, prin vama Giurgiu.

După judecarea propunerii de arestare preventivă, dacă instanţa va emite mandat de arestare în lipsă pe numele lui Boldea, acesta va fi dat în urmărire generală şi internaţională, a precizat DIICOT.

"În motivarea solicitării s-au reţinut starea de pericol concret pentru ordinea publică raportat la gravitatea faptelor reţinute în sarcina sa şi existenţa unor indicii temeinice potrivit cărora inculpatul Boldea Mihail, deputat în Parlamentul României, se sustrage urmăririi penale", afirmă reprezentanţii DIICOT.

Deputatul Mihai Boldea a părăsit România sâmbătă, 17 martie, pe frontieră terestră, cu trei zile înainte ca deputaţii să avizeze cererea DIICOT de încuviinţare a percheziţiei domiciliare, reţinerii şi arestării lui.

Primele informaţii privind plecarea din România a lui Mihail Boldea au fost obţinute de DIICOT miercuri, 21 martie, în jurul orelor 15.00, deputatul ieşind din ţară prin vama Giurgiu, cu destinaţia Tucia, de unde a plecat cu un avion spre o destinaţie necunoscută, a declarat, joi, şeful DIICOT, Codruţ Olaru.

Potrivit lui Codruţ Olaru, în 18 martie Boldea s-a îmbarcat de pe Aeroportul din Ataturk, de unde a plecat spre o destinaţie necunoscută deocamdată. El a precizat că în 21 martie, la ora 16.35, DIICOT a primit confirmarea că Boldea a fost în Turcia.

Olaru a adăugat că în perioada 16-21 martie, orele 14.00, DIICOT nu a deţinut niciun fel de informaţii privind plecarea din ţară a lui Boldea. El a mai spus că în 20 martie, la ora 17.00, s-a obţinut avizul privind percheziţia, reţinerea şi arestarea lui Boldea, acesta fiind trimis la DIICOT Galaţi. În aceeaşi zi, la ora 19.00, s-a dispus darea în consemn şi reţinerea lui Mihail Boldea.

Olaru a mai spus că în 21 martie, la ora 14.00, procurorii au cerut încuviinţarea percheziţiei la mai multe locuinţe din Bucureşti şi Galaţi, acestea având loc joi dimineaţă.

Anchetatorii au făcut, joi dimineaţă, percheziţii la cinci imobile din Galaţi şi trei din Bucureşti care îi aparţin deputatului Mihail Boldea, căutând probe pe care să le folosească în anchetă. Într-una dintre locuinţele din Galaţi se află tatăl deputatului Mihail Boldea, în prezenţa căruia are loc percheziţia.

Mihail Boldea a primit, miercuri dimineaţă, o citaţie din partea DNA, pentru a se prezenta la Serviciul teritorial Galaţi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Boldea a fost citat la audieri şi la DIICOT, el primind, marţi după-amiază, la domiciliul său din Galaţi, o citaţie prin care era solicitat să se prezinte, miercuri dimineaţă, la audieri la sediul DIICOT Galaţi.

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, prin vot secret, cererea de percheziţie domiciliară, reţinere şi arestare a deputatului Mihail Boldea (fost PDL).

Potrivit procurorilor DIICOT, sunt date şi indicii rezonabile în legătură cu participaţia penală a deputatului Mihail Boldea, în perioada 2006 - 2011, în obţinerea unor importante foloase materiale, injuste, prin inducerea în eroare a unor persoane, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare ale unor imobile, ascunzând situaţia juridică reală a acestora ori existenţei unor convenţii comerciale în ceea ce priveşte bunurile.

Pentru obţinerea foloaselor materiale injuste, în perioada 2006 - 2008, deputatul Boldea ar fi constituit un grup infracţional organizat împreună cu Mihaela Cristina Bolboceanu - avocat în cadrul Baroului Galaţi, Aurica Maria Luchiniuc - membru în cadrul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi şi fost subprefect al judeţului Galaţi, Elena Petrea - secretar în cadrul Cabinetului Individual de Avocatură "Boldea Mihail" şi Tănase Petrică.

În 16 martie, în acest dosar judecătorii Curţii de Apel Galaţi au admis propunerea DIICOT şi au emis mandate de arestare preventivă pe numele a şase persoane, respectiv Elena Petrea, secretara cabinetului de avocatură al lui Mihail Boldea, Alexandru Bogdan Boza, fost membru PDL, Tudorel Vrânceanu, Sava Lucian Mirică, Carmen Mirică şi Ştefan Lazăr. De asemenea, fostul subprefect de Galaţi Aura Luchiniuc şi avocata Mihaela Bolboceanu au primit interdicţia de a părăsi localitatea. Decizia poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit DIICOT, în acest caz Mihail Boldea este cercetat pentru că ar fi determinat alte persoane să falsifice o serie de documente oficiale, respectiv patru hotărâri, patru expertize judiciare, adrese ca fiind emise de Primăria municipiului Galaţi, de la Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Galaţi sau de la Trezoreria municipiului Galaţi. Ulterior, aceste documente au fost folosite în faţa instanţelor de judecată ori a altor instituţii şi autorităţi în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a dreptului de proprietate asupra unui număr de nouă imobile din municipiul Galaţi.

Astfel, ar fi fost atestate fapte sau împrejurări necorespunzătoare cu adevărul, respectiv s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti ori s-au efectuat menţiuni în registrele Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO