Eveniment

Avertizare ANM de vreme caniculară: Ce zone sunt vizate de codul galben de căldură

Avertizare ANM de vreme caniculară: Ce zone sunt vizate...

Autor: Laura Buciu

28.08.2022, 10:09 523

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare cod galben care vizează un val de căldură care afectează aproape toată ţara, mai puţin zona centrală.

Potrivit ANM, duminică, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării, iar luni şi marţi se va restrânge spre regiunile sudice şi estice.

Local în zonele de câmpie va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 37 de grade.

La începutul săptămânii viitoare, treptat vremea va deveni instabilă, luni în special în vestul şi nord-vestul ţării, iar marţi şi în nord, nord-est, centru şi sud-vest.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO