Eveniment

ARTRI lansează Tribunalul Arbitral în Transporturi

ARTRI lansează Tribunalul Arbitral în Transporturi

Autor: Bogdan Alecu

07.04.2015, 00:04 265
Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI) a înfiinţat Tribunalul Arbitral în Transporturi.

Deshiderea oficială a instituţiei va avea loc astăzi, la eveniment fiind prezent Martin Marmy, preşedintele de onoare al Tribunalului Arbitral în Transporturi şi secretar general emerit al Uniunii Internaţionale a Transporturilor Rutiere (IRU, Geneva). În funcţia de preşedinte al colegiului tribunalului arbitral în transporturi a fost numit Cristian Şerban, care mai deţine şi funcţia de secretar general adjunct în cadrul ARTRI.

Tribunalul Arbitral este instituţia arbitrală autonomă specializată în soluţionarea prin arbitraj a litigiilor în materia transporturilor şi activităţilor auxiliare transporturilor.

Litigiile arbitrale se soluţionează în baza prevederilor Codului arbitral în transporturi şi activităţi conexe, care cuprinde reglementările aplicabile tuturor litigiilor în care acesta are competenţă de soluţionare, cu garantarea dreptului la apărare al părţilor în litigiu şi al contradictatorialităţii dezbaterilor, de către unu sau mai mulţi arbitri după caz.

ARTRI este asociaţia naţională garantă pentru Convenţia TIR în România încă din 1965. Tot de atunci, ARTRI este membră activă a Uniunii Internaţionale a Transporturilor Rutiere (IRU) Geneva.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO