Eveniment

Artmark: Valoarea totală a obiectelor vândute în cadrul licitaţiei de toamnă care a avut la bază lucrări din patrimoniul cultural românesc s-a apropiat de 900.000 de euro, cel mai bun rezultat din acest an

Artmark: Valoarea totală a obiectelor vândute în...

Autor: Cristina Bellu

20.10.2023, 14:40 51

Casa de licitaţii A10 by Artmark anunţă că valoarea totală a obiectelor vândute în cadrul licitaţiei de toamnă “Top 100 Mari Maeştri ai Artei Româneşti”, desfăşurată recent la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală, s-a  apropiat de 900.000 de euro şi a avut o rată de adjudecare de circa 80%, fiind licitaţia cu cele mai bune rezultate din acest an.

Topul adjudecărilor a fost condus de pictorul Nicolae Grigorescu, care a fost prezent în licitaţia cu trei mici capodopere, adjudecate pentru un total de 227.000 de euro, în timp ce locul secund a fost ocupat de artistul Nicolae Tonitza., lucrarea „Vedere spre Mediterană” fiind adjudecată pentru 35.000 de euro, de trei ori estimarea de 10.000-16.000 de euro.

Tot de trei ori a depăşit estimarea casei şi avangardistul Arthur Segal, a cărui operă „Floarea-soarelui”, ce provine din colecţia celebrului artist britanic Barry Mason, a fost adjudecată pentru 13.000 de euro.

Şi alţi artişti istorici au înregistrat rezultate spectaculoase după mulţi ani: opera semnată Carol Popp de Szathmari „Eleganţă (Portretul Mariei Bibescu)” a fost adjudecată pentru 7.500 de euro, fiind cel mai bine vândută operă a acestuia din ultimii 11 ani. Tot de sec. XIX, datând de la începuturile picturii româneşti culte, Constantin Lecca înregistrează recordul din ultimii trei ani în urma adjudecării, pentru 10.000 de euro, a operei „Portretul Eufrosinei Lecca”.

La secţiunea de artă postmodernă şi contemporană, o spectaculoasă operă de Horia Bernea, din ciclul „Grădinilor”, a fost adjudecată pentru 28.000 de euro. „Seara Grădinii” este cel mai bine vândută lucrare de Bernea, înregistrând recordul absolut de artist. În 2019, o altă „Grădină”, de mari dimensiuni, a fost adjudecată de Artmark pentru 26.000 de euro.

Tot în cadrul evenimentului, Ion Ţuculescu înregistrează recordul pentru cel mai bine vândut portret, pictura sa „Fiica artistului” fiind adjudecată pentru 28.000 de euro.

Secţiunea de grafică a fost condusă de Ştefan Luchian, al cărui portret „Inocenţă”, realizat în cărbune şi pastel, a fost adjudecat pentru 26.000 de euro.

O adjudecare-spectacol a fost oferită de opera semnată Sabin Bălaşa: pentru 22.000 de euro a fost adjudecată opera „Timp şi spaţiu”, pornind de la un preţ de pornire de 10.000 de euro.

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO