Eveniment

Aproape 50 mil. euro pentru podul Calafat - Vidin

19.04.2004, 00:00 11



Guvernul a aprobat in ultima sa sedinta proiectul de realizare a infrastructurii de pe teritoriul Romaniei a podului peste Dunare care va lega orasele Calafat si Vidin (Bulgaria), valoarea lucrarilor fiind evaluata la 48,2 mil. euro. Finantarea se va asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, precum si din credite externe si din alte surse. Cea mai mare parte a fondurilor (41,8 mil. euro) este reprezentata de lucrarile de constructii si montaj. Romania va finanta, de asemenea, studiile si proiectul tehnic pentru infrastructura conexa podului, pe malul romanesc.



Proiectul de construire a celui de-al doilea pod peste Dunare intre Romania si Bulgaria, care face parte din coridorul de transport pan-european numarul patru, care va traversa Germania, Cehia, Austria, Slovacia, Ungaria, Romania, Bulgaria, Grecia si Turcia, este evaluat la 190-240 mil. euro.



Noul pod va avea o autostrada cu doua benzi pe sens si cate o cale ferata in fiecare sens. Punctul de control pe linia de cale ferata va fi in Bulgaria, in timp ce autoritatile din Romania vor monitoriza traficul rutier. Lucrarile de constructie sunt prevazute sa inceapa in iulie 2004.



In prezent, intre Bulgaria si Romania exista un singur pod peste Dunare, cu o cale ferata si o sosea cu doua sensuri care uneste localitatile Ruse si Giurgiu, considerat nesatisfacator pentru traficul aflat in continua crestere.
miruna.lebedencu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO