Eveniment

Anunţ surpriză de la Cotroceni: Consilierul prezidenţial Leonard Orban, fratele lui Ludovic Orban, a fost eliberat din funcţie

Anunţ surpriză de la Cotroceni: Consilierul...

Autor: Andreea Tobias

26.10.2021, 12:40 156

Fratele lui Ludovic Orban, Leonard Orban, a fost eliberat din funcţia de consilier prezidenţial. Preşedintele Iohannis a semnat decretul în ziua în care Ludovic Orban a anunţat că devine deputat neafiliat.

Administraţia Prezidenţială anunţă că preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind eliberarea la cerere din funcţia de consilier prezidenţial a lui Leonard Orban, la data de 1 noiembrie 2021, în vederea pensionării.

„De asemenea, în semn de înaltă apreciere pentru excepţionala carieră profesională, pentru contribuţia avută la susţinerea proiectului european al României şi pentru implicarea în modernizarea şi eficientizarea Administraţiei Prezidenţiale, Preşedintele României a decis conferirea Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler domnului Leonard Orban”, transmite sursa citată.

Fostul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, a anunţat marţi că va activa ca deputat neafiliat şi va părăsi grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO