Eveniment

Andronescu: Până la ieşirea din mandatul de ministru nu am luat niciun leu din proiectul POSDRU

Autor: Mediafax

02.06.2011, 11:14 117

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat, joi, că va atacaîn instanţă decizia ANI, pentru că până la ieşirea din mandatul deministru al Educaţiei nu a luat niciun leu din proiectul cu fonduristructurale, iar în 2010 a primit de la Agenţie un verdict din carerezultă că nu este incompatibilă.

Ecaterina Andronescu a spus că Agenţia Naţională de Integritate(ANI) a fost sesizată în cazul său de către ministrulEducaţiei.

Senatorul PSD a precizat că în mai 2008 a depus, în calitate derector al Universităţii Politehnica din Bucureşti, proiectul pefonduri structurale. Ecaterina Andronescu a adăugat că aveaobligaţia să semneze acest document pentru că proiectul este asumatde reprezentantul legal al instituţiei care face solicitarea.

În ce priveşte numirea ei în funcţia manager de proiect,Ecaterina Andronescu a spus că aceasta a fost decisă de SenatulUniversităţii Politehnica din Bucureşti.

Ecaterina Andronescu a subliniat că de la apropbarea acestuiproiect, în 1 octombrie 2008, şi până la ieşirea din mandatul deministru al Educaţiei, în septembrie 2009, nu a luat niciun leu dinacest proiect, precizând că poate dovedi cu acte acest lucru.

În ce priveşte incompatibilitatea funcţiei de rector cu cea desenator, Ecaterina Andronescu a spus că ANI a dat un verdict în2010 atât în cazul său, cât şi în cazul celorlalţi trei rectoricare sunt şi parlamentari, din care rezultă că nu suntincompatibili.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO