O statistică realizată în rândul cetăţenilor americani, citată de Forbes, arată că 30% dintre ei nu merg la psiholog pentru că nu cred că problemele lor sunt suficient de mari.
În 2022 am ajuns pentru prima dată pe canapeaua psihologului. A fost unul dintre cei mai buni, plini şi profitabili ani pe care i-am trăit. Şi totuşi, iată-mă în faţa specialistului. Nu treceam printr-o criză existenţială acută, nu mă aflam în depresie, nu sfârşisem o relaţie. Dar micile probleme de zi cu zi sunt arhisuficiente pentru a justifica o vizită la cabinet. Pentru că sunt mici doar la suprafaţă. Dedesubt, generează frustrări, anxietate, frici, obsesii. Ca orice boală fizică care, netratată, se amplifică şi generează infecţii, afecţiuni acute, cronicizându-se în timp. Nu trebuie să te afli în pragul sinuciderii pentru a merge la psiholog. Nu trebuie să treci printr-un divorţ ca să mergi la psiholog. Nu trebuie să fi suferit pierderea cuiva drag pentru a merge la psiholog. La psiholog mergi şi când te cerţi frecvent cu colegul de birou, şi când ai atacuri de panică inexplicabile, şi când eşti ipohondru, şi când eşti frustrat că munceşti peste program, şi când faci prea puţin sex, şi când crezi că nu eşti suficient de realizat, şi când simţi că se pune prea multă presiune pe tine legat de orice, de la a fi promovat la a face copii, la a furniza mai multe idei într-un proiect.
Mulţi nu merg la psiholog pentru că e prea scump. Am fost şi eu acolo. Mă gândeam că o sesiune de shopping sau un bilet de avion sunt mai „terapeutice” decât două şedinţe de terapie. Probabil, peste 10-15 ani, când n-o să mai putem duce toate problemele acumulate în timp, în plan personal, familial, profesional, sacrificiul nu ni se va mai părea atât de mare, dar costul va fi, cu siguranţă, mai mare şi de durată. Pentru că, inevitabil, problemele se adună, şi dramele de la 25 de ani nu sunt aceleaşi şi la fel de multe ca la 40-50. Alţii încă stigmatizează acest obicei ca fiind un semn de slăbiciune, aşa cum consideră şi 47% dintre americanii citaţi în statistica mai sus amintită.
Nu eşti „nebun” dacă mergi la psiholog, ci responsabil. Poate, dacă nu vei merge, chiar vei ajunge nebun. Sau deprimat. Sau frustrat. De aceea, întotdeauna e mai bine e să previi decât să combaţi, cum se spune adesea. Şi, oricât ne-ar plăcea să bravăm că am trecut cu bine, şi singuri, de hopul crizei sanitare recente, care nici măcar nu s-a terminat, contextul atipic pe care l-am traversat a adus cu certitudine schimbări în fiecare din noi. Unii încă spală obsesiv fiecare obiect cumpărat de la magazin, alţii încă se sperie când aud o tuse mai puternică, mulţi au devenit mai leneşi sau mai delăsători, unii ies prea rar din casă şi comandă încă totul online, nedepunând nici cel mai mic efort în traiul de zi cu zi. Depresia pe care am simţit-o cu toţii când am stat în izolare, certurile mărunte cu cei din casă, care au apărut în cazul multora, nevoiţi să petreacă 24 de ore din 24 alături de copii, parteneri, părinţi, socri, perechile de pijamale în care am lucrat luni de zile, canapeaua în care adormeam la Netflix şi ne petreceam şi cele 8-10 ore de program a doua zi după ce ne trezeam, prânzul şi cina comandate, mâncate din caserole de plastic, măştile sufocante purtate peste tot, frica, cafeaua băută virtual cu prietenii, concediile/nunţile amânate şi câte şi mai câte au avut, cu siguranţă, un ecou.
Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro
