Eveniment

AIMS International: Prudenţa începe să se vadă şi pe piaţa de IT - salariile au crescut cu puţin peste 5% în prima jumătate a acestui an, pe când în aceeaşi perioadă din 2022 creşterea era de 6,8%

AIMS International: Prudenţa începe să se vadă şi pe...

Autor: Ramona Cornea

24.09.2023, 12:00 4198

♦ Circa 81% dintre companii au raportat măriri salariale în prima jumătate a anului, pe când în prima jumătate a lui 2022 ponderea era de 91% ♦ „Dacă luăm în calcul şi faptul că procentul de fluctuaţie a angajaţilor este mai mic acum decât în aceeaşi perioadă a anului trecut şi faptul că cele mai multe companii participante au făcut angajări doar pentru a acoperi cele mai importante poziţii sau skill gaps, informaţiile par să sugereze precauţie.”

Evoluţia salariilor angajaţilor din IT, a recrutării şi a fluctuaţiei de personal din acest sector indică prezenţa unui grad de prudenţă atât din partea angajaţilor, cât şi din partea angajatorilor, arată AIMS Salary MAP IT, un studiu de salarizare dedicat firmelor de IT realizat de compania AIMS International România, la care au participat peste 180 de firme de profil din ţara noastră.

Astfel, în prima jumătate a acestui an, salariile din IT au crescut cu puţin peste 5%, pe când în aceeaşi perioadă a anului trecut creşterea era de aproape 7%.

„Deoarece o schimbare de rol / poziţie sau nivel de senioritate vine de obicei la pachet cu o modificare salarială, am vrut să scoatem acest factor din ecuaţie şi să raportăm creşterea salarială reală pentru angajaţii care nu şi-au schimbat rolul/ jobul în companie în prima jumătate a lui 2023. Analiza s-a făcut pe acelaşi eşantion de companii participante la ediţiile ianuarie şi iulie 2023. Am putut raporta un procent de creştere salarială medie de 5,15%, mai mic decât procentul de creştere reală pe care l-am raportat în urmă cu un an la ediţia Summer 2022 (6,81%) – procent care se referea la prima jumătate a lui 2022”, a explicat Florentina Bădiţă, senior HR consultant, AIMS Timişoara.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO