Eveniment

Afacerile cu echipamente pentru industria textila au scazut cu 20%

15.03.2007, 19:49 77

Producatorii si furnizorii de echipamente si tehnologii pentru industria textila prezenti la expozitia de profil BITME, spun ca presiunile exercitate de textilieri au avut efecte puternice asupra afacerilor lor, acestea inregistrand scaderi de 20% pana la 30% in ultimii doi ani.
"Concurenta asiatica exercita o presiune foarte mare asupra clientilor nostri, care automat se reflecta si asupra noastra. Iar in urmatorii doi ani, o sa scada semnificativ numarul competitorilor de pe piata produselor textile", a declarat pentru ZF Radu Stanica-Selzer, directorul general al companiei romano-germane Jomro Textiltechnick Romania, care activeaza pe piata de profil de patru ani.
Industria textila a inregistrat un regres considerabil in ultimii doi ani, din patru motive: aprecierea leului comparativ cu moneda unica europeana, concurenta producatorilor extrem de ieftini de pe piata asiatica, lipsa de personal si cresterile salariale in conditiile in care presiunea asupa pretului produsului finit a fost din ce in ce mai mare.
Dintre cele circa 8.000 de companii care activau in sectorul textil acum trei ani, momentan mai axista 4.000, iar numarul acestora se va reduce si mai mult in urmatorii doi ani, inainte ca industria sa cunoasca o redresare.
"Caracteristicile actuale ale pietei textilelor din Romania forteaza textilierii sa renunte la productia in sistem lohn si sa se orienteze spre o calitate superioara. Implicit, acest lucru inseamna investitii in tehnologie si utilaje, deci vanzari mai mari pentru noi", spune Bogdan Niculae, directorul general al companiei Bro Rom, partenerul local al producatorului de masini de cusut Brother.
Potrivit estimarilor din piata, numarul producatorilor de confectii se va reduce in urmatorii ani pana la circa 1.500, pe fondul disparitiei companiilor mici sau a celor necompetitive.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO