În spaţiul public e adjudecată, în mare măsură, ideea că am convieţui cu o inflaţie galopantă. Aşa indică rata anualizată din septembrie, comunicată de Statistică, a cărei cotă - 15,88 la sută! - este cea mai înaltă din ianuarie 2021, de când un şoc inflaţionist a lovit România, odată cu lumea întreagă. E drept că, potrivit celei mai recente definiţii, o rată a creşterii preţurilor de consum de peste 8 - 10 la sută este socotită galopantă. Numai că, de
12 ori pe an, Statistica ne aduce în faţă un tabel cu trei coloane: în dreapta sunt ratele anualizate, calculate pe 12 luni… trecute, la mijloc cele măsurate în raport cu luna decembrie a anului precedent, iar în stânga dinamica de la o lună la alta. Or, a diagnostica inflaţia analizând numai cifrele din dreapta, ca şi cum cele de la mijloc şi din stânga n-ar exista, înseamnă o gravă eroare.
Odată cu a doua lună a toamnei, octombrie, am intrat în cel de-al 8-lea trimestru al actualului ciclu inflaţionist. Analizând-le, două câte două, vedem că avem de-a face cu patru etape distincte. Prima etapă, din ianuarie până în iunie 2021, exclude orice discuţie despre o inflaţie galopantă. Inflaţia a debutat în ianuarie, cu o rată anualizată de 2,99 la sută, ajungând să măsoare în iunie 3,49 la sută. O inflaţie moderată. A doua etapă a plecat, în iulie 2021, de la o rată de 4,95 la sută şi a înregistrat în decembrie 8,19 la sută. Abia în decembrie, deci, a venit primul semn de galop al preţurilor. Cu 8,35 la sută, în ianuarie 2022, începe a treia etapă… în care preţurile galopează un trimestru şi o lună, când inflaţia anualizată a ajuns în aprilie la 13,76 la sută. Din martie până în aprilie a fost înregistrat şi cel mai exploziv salt inflaţionist, de 3,61 de puncte procentuale, însoţit şi de o răsturnare în raportul factorilor determinanţi ai creşterii generalizate a preţurilor. Pentru că între cele două luni, în premieră, mărfurile alimentare s-au scumpit mai mult decât cele nealimentare. Mai departe, începând din mai 2022, galopul preţurilor a încetat. Dacă, în aprilie, inflaţia a înregistrat într-o singură lună un plus de 3,61 de puncte procentuale, în următoarele cinci luni creşterile de preţuri, încetinite semnificativ, au acumulat mai puţin de un punct procentual.
Aceasta e o premisă. N-a venit încă vremea concluziilor. În această toamnă sunt semne că ar putea să înceapă dezinflaţia, dar să nu ne grăbim, pentru că testul cel mai greu încă n-a fost trecut.
Ca să înţelegem bine de unde a venit inflaţia, cum a început şi unde a ajuns în prezent, ne-ar putea fi de ajutor o analiză aprofundată, etapă cu etapă. Începând, desigur, cu decizia Consiliului de Conducere al BNR, din 15 ianuarie 2021. Cei care au urmărit evenimentele, etapă de etapă, îşi amintesc acum că decizia de a coborî cu 0,75 de puncte procentuale, până la 1,25 la sută, dobânda de politică monetară, cel mai de jos nivel din istoria băncii noastre centrale, nu a surprins nici pieţele şi nici publicul larg. Şi nici menţinerea acestei dobânzi până în octombrie 2021 nu a fost taxată cu un aflux de titluri „rele”, care să deplângă faptul „că BNR ar avea reacţii întârziate” şi că, în consecinţă, dobânda-cheie „a ruginit de când e ţinută prea departe de cota zero”. Aşa cum s-a întâmplat în vara acestui an.
De ce s-a întors roata atât de târziu? Se vede că am intrat într-o etapă nouă, când au ecou şi la noi frecventele atenţionări din toată lumea privind răspunsul întârziat al unor mari bănci centrale la pericolul inflaţionist. Atenţionări ce merită desigur să fie luate în seamă, mai ales că au apărut în mari publicaţii de pe planetă, ce vin cu detalii semnificative referitoare la un nou superciclu de creştere a preţurilor materiilor prime, inclusiv la petrol, la produse şi servicii energetice, care au stârnit actualul şoc global pe care îl resimt preţurile de pretutindeni.
Povestea mai are şi o altă istorie. E bine să n-o ignorăm. Din anul 2000, mai cu seamă, BNR n-a mizat niciodată pe o singură carte (cea a dobânzii-cheie) în politica monetară. În mod frecvent a contrabalansat dobânda de politică monetară cu alte câteva cărţi, între care gestionarea adecvată sau strictă a lichidităţii din sistemul bancar. Iar în ceea ce priveşte dobânda de politică monetară, a avut mereu grijă să fie temeinic racordată la adevărurile din economie. Un timp, dobânzile în urcare s-au dovedit a fi paza bună pentru a trece primejdia rea. Ori de câte ori însă împrejurările i-au fost favorabile, BNR a luat taurul de coarne şi, în etape succesive, a coborât cât a putut de mult dobânda de politică monetară. Din septembrie 2017, treptat, dobânzile au urcat din nou până în decembrie 2019. O schimbare de ritm ce avea în vedere bătălia băncii centrale cu penultimul ciclu inflaţionist căruia aveam să-i facem faţă. De ce a indicat BNR, în politica de dobânzi, din 2017 şi până la sfârşitul lui 2019, la loc comanda? Fiindcă a simţit nevoia să aplice regula de aur a politicii monetare: prudenţa. Din 2020, Banca Naţională a trecut din nou la reducerea ratei dobânzii de politică monetară. Şi a mers, de asemenea în etape succesive, până la 1,25 la sută. S-a oprit însă aici, într-un moment în care a simţit nevoia de maximă prudenţă, pentru că venea peste noi actualul val inflaţionist. Din octombrie 2021 a fost reluată seria lungă a majorării dobânzii de politică monetară.
