Eveniment

Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA România: Evoluţia PIB în T1 oferă perspectiva unei reveniri în “V”

Evoluţia Produsului Intern Brut în primul trimestru oferă perspectiva unei reveniri economice mai rapide, iar scenariul în “V” este plauzibil, cu condiţia ca trendul actual al reducerii numărului de îmbolnăviri să se menţină şi boala să nu revină, comentează Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA România, datele anunţate de Institutul Naţional de Statistică, potrivit cărora economia a crescut în primul trimestru din an cu 0,3% faţă de ultimul trimestru din 2019 şi cu 2,4% faţă de trimestrul întâi din 2019.

„Pentru fiecare lună înschisă, economia a pierdut puncte de PIB. De aceea, rezultatele la T1 sunt pozitive. Este îmbucurător că România are mai puţine decese din cauza virusului, ceea ce înseamnă că s-a situat în scenariul pozitiv în această criză mondială, spre deosebire de altă ţări care, din nefericire, au avut mai multe decese la mia de locuitori”, comentează Adrian Codârlaşu.

Faptul că România s-a menţinut în “scenariul pozitiv” ajută economia să-şi revină mai repede pentru că oferă o speranţă, iar speranţa contează enorm în vremuri de criză.

“Cu cât sunt mai puţine cazuri de noi îmbolnăviri, cu tât este mai bine şi pentru economie. Pentru că rezultatele pozitive în lupta cu virusul oferă o o perspectivă ceva mai luminoasă şi, cu cât rezultatele sunt mai bune, cu atât speranţa creşte. Iar o speranţă renăscută oferă încredere, inclusiv pentru consum, ceea ce ajută economia să-şi revină mai repede. Dacă se menţine actualul trend de reducere a numărului celor afectaţi, atunci scenariul revenirii în <V> este plauzibil. Dacă  trendul este răsturnat, atunci nu există nicio şansă pentru un astfel de scenariu”, arată preşedinteleCFA România.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.