Eveniment

A murit Johnny Răducanu, Mister Jazz of Romania. A fost un exemplu de dedicare totală pentru meserie

A murit Johnny Răducanu, Mister Jazz of Romania. A fost un exemplu de dedicare totală pentru meserie

Autor: Roxana Pricop

20.09.2011, 00:00 568

Johnny Răducanu, cel mai cunoscut muzician şi compozitor de jazz din România, a murit luni dimineaţă la vârsta de 79 de ani, după o viaţă în care a improvizat, creat şi recreat cele mai frumoase acorduri ale jazzului românesc.

L-am descoperit pentru prima oară la vârsta copilăriei, în urmă cu douăzeci de ani, într-o transmisiune a Televiziunii publice. Johnny Răducanu mi-a rămas în memorie aplecat deasupra pianului, cu fesul negru pe cap, şoptind notele improvizate ale unei piese.

Era original şi a rămas original, închinat pe deplin jazz-ului şi pianului până în ultima clipă din viaţă. Graţie lui aveam mai târziu să îi descoper pe "marii negri" Duke Ellington, John Coltrane şi Louis Armstrong, cu care de acum Johnny Răducanu înainte va improviza şi inova în rai. Johnny Răducanu cânta dumnezeieşte la pian, era genial la contrabas şi impresiona prin mizanscena interpretării.

Contrabasist, pianist, compozitor, aranjor şi conducător de formaţie, Johnny Răducanu s-a născut pe 1 decembrie 1931, la Brăila. Pe numele său real Răducanu Creţu, Johnny Răducanu a crescut într-o familie de romi cu o tradiţie muzicală de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petre Creţu Solcanu şi al lui Barbu Lăutaru.

Johnny Răducanu s-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas încă de la 19 ani. A făcut studii muzicale la Iaşi şi Cluj-Napoca, apoi la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti (clasa contrabas, 1953-1956). Îndrumător activ al tinerei generaţii, Johnny Răducanu era considerat un veteran al muzicii româneşti de jazz.

Johnny Răducanu a cântat cu nume importante ale muzicii şi a lansat albume precum "Jazz trio - Seria jazz nr. 4" (1966), "Jazz în ţara mea (Jazz in my country)" (1967), "Confesiuni" (1979), "Confesiuni II" (1982), "Confesiuni III - Seria jazz nr. 21" (1986) şi "Jazz Made in Romania" (1987).

În ultimii ani Johnny Răducanu a susţinut nenumărate recitaluri, alături de nume cunoscute ale muzicii româneşti precum Anca Parghel şi Teodora Enache.

Totodată, el este cunoscut şi pentru spectacolul de teatru poetic "Dialoguri şi fantezii în jazz", susţinut împreună cu Ion Caramitru atât pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, cât şi pe scene internaţionale importante, precum Teatrul Molière-Maison de la Poésie din Paris.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO