Eveniment

A fost lansat apelul de proiecte pentru extinderea sistemului de cadastru cu finanţare europeană

A fost lansat apelul de proiecte pentru extinderea...

Autor: Mona Scarisoreanu

13.09.2017, 11:41 96

Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional (AM POR) a lansat, în data de 12 septembrie, apelul de proiecte cu numărul POR/2017/11/11.1/1, Axa prioritară 11 –Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru şi cartea funciară, Prioritatea de investiţii 11.1 – Consolidarea capacităţii instituţionale şi o administraţie publică eficientă.

Această prioritate de investiţii va fi implementată de Autoritatea Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin intermediul unui proiect major, destinat să completeze obiectivul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară. ANCPI va colabora, în acest sens, cu unităţile subordonate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Alocarea apelului este de 312,89 milioane de euro, din care 265,96 milioane de euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 46,93 milioane reprezintă cofinanţare de la bugetul de stat.

Proiectul va avea mai multe componente, printre care cea de integrare a datelor existente, extinderea înregistrării sistematice în zonele rurale, îmbunătăţirea serviciilor de înregistrare a proprietăţilor. Beneficiarii subsidiari sunt autorităţile publice locale şi cetăţenii din mediul rural. Având proprietatea înregistrată, populaţia din zonele intervenţiei va putea beneficia de îmbunătăţirea condiţiilor economice şi sociale, în condiţiile securizării statutului proprietăţii. Totodată, procesul duce la clarificarea situaţiei terenurilor, cu impact pozitiv asupra bugetelor locale.

În plus, vor fi create condiţii optime pentru realizarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi naţională, a investiţiilor în infrastructură şi în alte domenii: agricultură, mediu, turism, agroturism. În acest fel, sunt îndeplinite pre-condiţii necesare pentru accesaera fondurilor alocate României prin alte programe europene sau guvernamentale.

Depunerea cererilor de finanţare se face utilizând sistemul electronic - aplicaţia MYSMIS.

Depunerea proiectelor se va face începând cu data de 16 octombrie, ora 12.00

Cererile de finanţare vor putea fi transmise până la data de 15 ianuarie 2018, ora 12.00.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO