Eveniment

500 mil. euro pe an se duc in productia de piese auto

13.04.2006, 00:00 15

Producatorii straini de subansamble auto vor investi in Romania cel putin 500 de milioane de euro anual in perioada 2006-2008, a declarat ieri vicepresedintele Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania (ACAROM), Constantin Stroe.

Producatorii multinationali de componente auto au investit pana in prezent in Romania 2,2 miliarde de euro si isi vor consolida prezenta pe piata in urmatorii ani, apreciaza Stroe, care ocupa si functia de vicepresedinte la cel mai mare producator autohton de autovehicule, Automobile Dacia.

"Ponderea subansamblelor realizate de firmele straine in totalul vanzarilor va creste pe masura ce investitiile realizate in ultimii ani de companiile internationale vor ajunge la maturitate, pe cand aportul firmelor romanesti, cu un ritm de dezvoltare mai putin intens, se va reduce", a spus Stroe.

Potrivit datelor ACAROM, cifra de afaceri cumulata a tuturor producatorilor de componente auto din Romania a ajuns, anul trecut, la 2,38 miliarde de euro, aproape dublu fata de nivelul consemnat in 2004, de 1,29 miliarde de euro.

Presedintele ACAROM a precizat, de asemenea, ca furnizorii romani au realizat o cifra de afaceri cumulata de 900 de milioane de euro, in vreme ce companiile straine au ajuns la 1,48 miliarde de euro.

Productia nationala de autovehicule a generat, potrivit lui Stroe, venituri de 1,4 miliarde de euro dintre care 1,2 miliarde de euro provin din activitatea Automobile Dacia.

Exporturile de colectii CKD (Completely Knocked Down), utilizate pentru asamblarea de automobile, au ajuns, anul trecut, la 500 de milioane de euro, nivel similar cu productia de subansamble destinate pietelor externe.

Cererea interna de componente auto totalizeaza circa un miliard de euro anual, in conditiile in care piata europeana de profil ajunge la 60 de miliarde de euro pe an.

Printre marii investitori care detin unitati de productie a subansamblelor auto in Romania se numara Ina Sheffler, Lisa Draxlmaier, Valeo, BOS Automotive, Valvetek, Johnson Controls, Sumitomo, Leoni, Auto Chassis International (ACI), Euro APS, Piroux, Iri, MCI Ingenierie si Metal Impex.

Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile estimeaza ca productia romaneasca de autovehicule si subansamble va ajunge la aproximativ sase miliarde de euro in 2008, nivel de trei ori mai mare decat cel consemnat anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO