Eveniment

400 de firme in afacerea Rafo - Carom - Darmanesti

10.05.2004, 00:00 19



Anchetatorii Parchetului National Anticoruptie verifica 400 de firme prin intermediul carora au fost comercializate nelegal produse petroliere procesate, valoarea prejudiciului adus statului fiind de 20 de mii de miliarde de lei. "Reteaua Rafo-Carom-Darmanesti se leaga si aproximativ 400 de societati comerciale sunt verificate pentru implicare in afaceri petroliere", a declarat, la finele saptamanii trecute procurorul general al PNA, Ioan Amarie. Seful PNA spune ca in acest caz complex sunt implicate "persoane din aparatul de stat care, in loc sa previna faptele de coruptie, chiar ei le comit". Pe de alta parte, Amarie a spus ca procurorii PNA au finalizat ancheta in cazul a trei oameni de afaceri care au incercat sa mituiasca un anchetator care verifica tranzactiile cu produse petroliere dintre firme private si societatea Carom SA Onesti. In urma acestei tentative de mituire a anchetatorului, avandu-se in vedere complexitatea cauzei, periculozitatea sociala a persoanelor implicate si faptul ca acestea fac parte din lumea interlopa, conducerea PNA a luat masuri de asigurare a protectiei magistratilor care se ocupa de acest dosar. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO