Constructii & Imobiliare

Tranzacţie: Elveţienii de la Holcim cumpără Stones Business Development, unul dintre principalii furnizori de agregate din zona Bucureşti-Ilfov, cu afaceri de peste 39 mil. lei în 2022

Bogdan Dobre, CEO Holcim România & Market Head Moldova

Bogdan Dobre, CEO Holcim România & Market Head Moldova

Autor: Cristina Bellu

03.04.2023, 09:16 360

Holcim România, cel mai mare pro­ducător de materiale de construcţii din România după cifra de afaceri, activ în fa­bricarea cimentului, îşi extinde divizia de agregate prin achiziţionarea companiei Stones Business Development, unul dintre principalii furnizori de agregate din zona Bucureşti-Ilfov, operatorul Balastierei Sălcioara.

Tranzacţia a fost încheiată la sfârşitul lunii martie şi are deja aprobarea Consiliului Concurenţei.

„Dezvoltarea segmentului de agregate din cadrul Holcim face parte din strategia noastră de dezvoltare la nivel local, cât şi global. Segmentul de agregate reprezintă un pilon de bază în dezvoltarea sectorului de construcţii în ansamblu. (…)  Ne bucurăm să extindem familia Holcim printr-o nouă achiziţie, care ne va ajuta să ţinem pasul cu ritmul de creştere al construcţiilor din zona Bucureşti-Ilfov”, spune Bogdan Dobre, CEO Holcim România & Market Head Moldova.

Stones Business Development SRL, operatorul Balastierei Sălcioara, este o companie cu activităţi în segmentul de agregate, fiind unul dintre cei mai importanţi jucători din zona Bucureşti-Ilfov.

În 2022, compania a raportat afaceri de 39,2 mil. lei, plus 77% an/an şi profit de 14,1 mil. lei, dublu faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Holcim România mai deţine trei staţii de agregate, localizate la Stănceşti, Gligoreşti şi Corbii Mari, iar oficialii producătorului de materiale de construcţii spun că integrarea Balastierei Sălcioara în operaţiunile Holcim se va realiza în mod natural, imediat după preluarea companiei.

Grupul de companii Holcim România include Holcim România (două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare, 27 staţii de betoane, patru staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali, trei terminale de ciment, trei puncte de lucru pentru pre-tratarea deşeurilor - prin Geocycle) şi Somaco Grup Prefabricate (cinci fabrici de prefabricate şi una de BCA).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO