Constructii & Imobiliare

Firma de avocatură Wolf Theiss a asistat fondul polonez de investiţii CVI în subscrierea a 8 mil. euro în obligaţiuni corporative emise de dezvoltatorul imobiliar Impact&Developer

Firma de avocatură Wolf Theiss a asistat fondul polonez...

Autor: Cristina Bellu

26.10.2023, 11:21 189

Firma de avocatură Wolf Theiss a acţionat în calitate de consultant juridic pentru CVI Dom Maklerski sp. z o.o., un fond polonez de investiţii, în structurarea, negocierea şi semnarea documentaţiei aferente emisiunii de obligaţiuni corporative în valoare de 8 milioane de euro emise de dezvoltatorul imobiliar Impact&Developer, companie antreprenorială controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu

CVI, liderul regional pe piaţa fondurilor de investiţii în IMM-uri din Polonia şi din Europa Centrală şi de Est, a subscris integral obligaţiunile dezvoltatorului, fondurile obţinute fiind destinate finanţării noilor proiecte rezidenţiale, precum Greenfield Copou, Constanţa Boreal Plus Faza 2, Greenfied Teilor Fazele 4& 5.

Echipa de Banking & Finance a Wolf Theiss,  dedicată acestui proiect a fost condusă de Partener Claudia Chiper, în timp ce Senior Associates Iuliana Stoicescu şi Smaranda Văcaru şi Associate Ana Florea au contribuit la finalizarea cu succes a tranzacţiei. Partener Roxana Roman (Dudău) şi Counsel Dana Toma, din cadrul echipei de Real Estate, au jucat roluri importante în cadrul echipei de proiect, gestionând segmentul de Real Estate al tranzacţiei.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO