Constructii & Imobiliare

Farmaciile Tei şi Bebe Tei au semnat cu francezii de la Catinvest pentru 2.400 mp de spaţii în proiectul ElectroPutere Mall din Craiova

Farmaciile Tei şi Bebe Tei au semnat cu francezii de la...

Autor: Cristina Bellu

18.01.2024, 17:00 203

Grupul Tei, care cuprinde reţeaua Farmacia Tei şi magazinele cu articole pentru copii Bebe Tei, a închiriat un spaţiu de aproximativ 2.400 de metri pătraţi în proiectul ElectroPutere Mall din Craiova, deţinut de grupul francez de real estate Catinvest.

Deschiderea Bebe Tei şi Farmacia Tei este programată să aibă loc în vara acestui an, unităţile urmând să comercializeze peste 60.000 de produse din toate categoriile, de la medicamente, suplimente alimentare, îngrijire personală, pueri­cultură, jucării.

„Ne-am propus ca în fiecare an să avem câte trei deschideri în provincie şi ne bucurăm că din vară vom fi prezenţi cu conceptul nostru şi în Craiova, în ElectroPutere Mall. Este o deschidere importantă în strategia noastră de extindere”, spune Roxana Maftei, fondatoarea Farmacia Tei.

Printre brandurile prezente în ElectroPutere Mall se numără Mango, Musette, Intimissimi, Intimissimi Uomo, Calzedonia, BSB, Intersport sau C&A.

De la achiziţia sa din 2016, Catinvest a dublat dimensiunea ElectroPutere Parc şi continuă să investească în dezvoltarea şi extinderea acestuia.

Astfel, până la sfârşitul lui 2025, ElectroPutere Parc va avea în jur de 99.000 de metri pătraţi destinaţi activităţii de retail, 25.000 de metri pătraţi vor fi destinaţi birourilor clasa A, iar pasul concret făcut de Catinvest în direcţia coagulării unui autentic centru urban cu clădiri mixte este viitorul apart-hotel de lux cu 60 de apartamente.

Bugetul total de investiţii depăşeşte 60 de milioane de euro în următorii doi ani.

Grupul francez de real estate Catinvest, care deţine şi administrează ElectroPutere Parc, are în portofoliu alte câteva centre comerciale din România - galeriile comerciale Carrefour Orhideea şi Cora Pantelimon din Bucureşti şi Carrefour TOM din Constanţa -, precum şi din Europa de Est - Auchan Savoya Park din Budapesta şi Tesco Borska Pole din Plzen. Catinvest activează, totodată, şi pe piaţa rezidenţială şi comercială din Franţa. În total, Catinvest deţine şi administrează peste 525.000 de metri pătraţi de spaţii în Franţa şi în Europa de Est.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO