Constructii & Imobiliare

Elveţienii de la Holcim îl numesc pe Claudiu Anghel la conducerea fabricii de ciment din Campulung, după ce Cornel Banu, fostul şef al fabricii, a fost promovat director industrial pentru operaţiunile din România şi Republica Moldova

Claudiu Anghel, director fabrica Holcim Ciment Câmpulung şi Cornel Banu, Director Industrial Holcim România

Claudiu Anghel, director fabrica Holcim Ciment Câmpulung şi Cornel Banu, Director Industrial Holcim România

Autor: Cristina Bellu

14.07.2023, 11:01 224

Producătorul elveţian de ciment Holcim, activ pe piaţa locală prin două fabrici, l-a numit pe Claudiu Anghel în rolul de director al unităţii de producţie din Campulung, începând cu luna mai.

Acesta îl înlocuieşte pe Cornel Banu, care a condus timp de şase ani fabrica din Câmpulung, şi care a fost promovat începând cu luna ianuarie a acestui an în rolul de Director Industrial Holcim România & Republica Moldova, poziţie din care coordonează activitatea fabricilor din Aleşd, Câmpulung, Adjud, Turda şi Rezina (Republica Moldova), asigurând astfel o platformă comună pentru creşterea performanţei şi susţinerea proiectelor de dezvoltare planificate în următorii ani, spun oficialii Holcim.

„Conducerea fabricii de ciment Câmpulung a fost una dintre cele mai provocatoare şi mai pline de satisfacţii experienţe din cariera mea, iar noul rol îmi va oferi cu certitudine noi obiective în parcursul meu profesional”, spune Cornel Banu, Director Industrial Holcim România.

Claudiu Anghel, care a ocupat până în prezent funcţia de Manager de Mentenanţă şi coordonator al proiectelor de investiţii, are o experienţă de peste 25 de ani în compania Holcim, din care 10 ani a lucrat în echipe şi proiecte internaţionale din cadrul companiei, în ţări precum Azerbaidjan şi Slovacia.

Din noul rol, Claudiu Anghel va coordona şi gestiona activitatea fabricii de ciment Câmpulung, în vederea creşterii performanţei operaţionale şi a asigurării unui mediu de lucru sigur pe termen lung, contribuind totodată la realizarea obiectivelor fabricii de ciment şi la pregătirea pentru un viitor sustenabil. Una dintre priorităţile sale va fi decarbonizarea procesului de producţie prin reducerea emisiilor de CO2.

„Îmi doresc să continuăm să livrăm aceleaşi rezultate importante la nivelul fabricii de ciment Câmpulung şi în perioada următoare şi să contribuim la transformarea operaţiunilor în unele cât mai sustenabile”, adaugă Claudiu Anghel, Director Fabrica Holcim Ciment Câmpulung.

În 2022, Holcim a raportat un profit de 427,8 milioane de lei la afaceri de 2,2 miliarde de lei. Grupul este în continuare cel mai mare producător de ciment cu activitate în România, precum şi cel mai mare producător de materiale de construcţii.

De la începutul anului 2023, Holcim a cumpărat compania Stones Business Development, extinzându-şi divizia de agregate din portofoliu, dar şi pe cea de betoane, odată cu achiziţia activelor companiei Betonexpres din zona Floreşti, judeţul Cluj. Aceste tranzacţii vin după ce producătorul a mai făcut şi alte achiziţii în ultimii ani. În 2022, Holcim a cumpărat compania General Beton România din judeţul Timiş.

Holcim este parte a grupului LafargeHolcim, format în 2015 în urma unui proces de fuziune prin schimb de acţiuni, care a creat cel mai mare producător de ciment din lume.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO