Companii

Zimtub Zimnicea si-a triplat afacerile la trei luni

27.05.2005, 18:05 28

Zimtub Zimnicea, singurul producator romån de tevi care nu a fost achizitionat inca de un investitor strategic, a inregistrat in primul trimestru al acestui an o crestere de aproape trei ori a vånzarilor, fata de perioada similara a lui 2004.

Cifra de afaceri a depasit 2,9 milioane de euro (109 mld. lei), comparativ cu un volum al vånzarilor de un milion de euro (41,7 mld. lei) in primele trei luni ale anului trecut.

In aceste conditii, rezultatul din exploatare al companiei s-a dublat fata de anul trecut, ajungånd la 134.000 de euro (5 mld. lei). Totusi, pierderile financiare s-au majorat si ele, atingånd 111.000 de euro (4,1 mld. lei), ceea ce a facut ca profitul brut al Zimtub pe primele trei luni ale anului sa fie de 23.000 de euro (0,8 mld. lei), nivel mai ridicat totusi decåt in 2004. Reprezentantii societatii nu au putut fi contactati pentru a comenta aceste rezultate.

Pentru acest an, Zimtub si-a bugetat un profit brut de circa 164.000 de euro (6 mld. lei), de patru ori mai redus decåt cel inregistrat la finele lui 2004. Compania urmareste realizarea unor venituri totale de 16,4 milioane de euro (601 mld. lei), iar investitiile programate pentru acest an depasesc un milion de euro (37,6 mld. lei).

Zimtub produce tevi de otel, o parte importanta a productiei fiind destinata exportului, compania avånd clienti importanti in tarile Uniunii Europene, cum ar fi Germania, Austria, Italia, Olanda si Ungaria.

In prezent, societatea nu are un actionar majoritar, cel mai mare pachet de actiuni fiind detinut de directorul acesteia, Stelian Dragomir, care controleaza circa 25,4% din actiuni. Un alt actionar important al Zimtub este SIF Oltenia, care si-a majorat recent participatia la 24,8%, pachete semnificative detinånd si persoanele fizice Ionel Bocioc (10,3%) si Ion Tugulescu (8,3%).

Actiunile Zimtub sunt listate la Bursa de Valori, ultima tranzactie cu aceste titluri derulåndu-se la pretul de 29.900 lei/actiune. La acest pret, capitalizarea bursiera a companiei se ridica la 3,2 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO