Companii

ZF Power Summit 2023 începe azi. Care sunt direcţiile de investiţii şi proiectele cheie care pot mişca uriaşa piaţă de 40 de miliarde de euro a energiei

ZF Power Summit 2023 începe azi. Care sunt direcţiile...

Autor: Roxana Petrescu

21.02.2023, 00:05 737

Începând de azi, 21 februarie, şi până pe 23 februarie, Ziarul Financiar organizează o nouă ediţie a ZF Power Summit, cea de-a 12-a, tema acestui eveniment-maraton fiind chiar România, regiunea, Uniunea: direcţii de investiţii şi proiecte strategice regionale care vor redefini sectorul energetic european.

Energia este un business de circa 40 de miliarde de euro, din care circa 14 miliarde de euro reprezintă valoarea energiei consumate anul trecut de români, circa 13 miliarde de euro este gazul ars de firmele şi populaţia de aici, iar 13 mi­liarde de euro sunt benzina şi motorina care au alimentat anul trecut maşinile care sufocă străzile României.

Dar după un 2022 istoric, care trebuie să fie noul model al pieţei de energie şi gaze? Care este structura de piaţă care va stimula investiţiile şi va proteja consumatorii de energie? Care sunt noile rute ale gazului, conductele sau proiectele de LNG? Care sunt provocările în lansarea acestor megaproiecte? Care este potenţialul energetic al Mării Negre, zonă cheie pentru UE, dar şi riscurile? REPowerEU: care este bilanţul primului an de la lansarea celui mai ambiţios plan energetic la nivelul UE? Ce urmează în 2023? Câţi megawaţi noi în energie verde vor fi gata pentru conectarea le reţele în 2026? Care sunt piedicile? Gazul din Marea Neagră, relaţiile economice cu superputeri energetice cum sunt Azerbaidjanul şi Kazahstanul, potenţialul din zona de energie verde şi nu în ultimul rând însăşi dimensiunea pieţei fac din România o piesă-cheie din puzzle-ul atin­gerii independenţei energe­tice la nivel european.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO