Companii

Zeelandia simte in propriile conturi cresterea consumului

23.09.2005, 15:28 122

Compania Zeelandia din Iasi, specializata in productia de ingrediente pentru industria alimentara, a inregistrat in primul semestru al acestui an o crestere de 45% a vanzarilor, pana la 3 milioane de euro si un profit brut de 115.000 de euro.

"Rezultatele din primul semestru se datoreaza in special cresterii consumului intern cu cel putin 20%, dar si lansarii de produse noi. Unul dintre elementele cheie ale strategiei noastre vizeaza lansarea a cel putin doua produse noi in fiecare an, pentru a acoperi cat mai bine cererea", a declarat Cezar Gumeni, director general al Zeelandia Romania.

Anul acesta, compania mizeaza pe o cifra de afaceri de 7 mil. euro, in crestere cu 66% fata de anul 2004.

Intrata pe piata romaneasca in 1998, compania detine o fabrica la Iasi, unde s-au investit in acest an peste 250.000 de euro pentru extinderea capacitatii de productie, pana la 5.000 de tone anual.

Investitia totala pentru dezvoltarea afacerii in Romania se ridica la 1,2 milioane de euro.

Portofoliul actual de produse al companiei numara aproximativ 80 de repere, peste 85% dintre ele fiind fabricate local, in cadrul centrului de productie de la Iasi. "Circa 2% din productia noastra este exportata in Republica Moldova", a mai spus Gumeni.

Principalii clienti ai Zeelandia sunt producatorii din industria de panificatie si patiserie, dar si retele de retail sau locatiile HoReCa. Printre cei mai importanti clienti ai companiei sunt Vel Pitar, Fornetti sau Carrefour.

Compania are propria retea de distributie care cuprinde puncte de lucru in marile orase din tara, la care se adauga o serie de firme de distributie locale care revand produsele Zeelandia. "Avem in jur de 2.200 de clienti in Romania, cele mai mari vanzari fiind inregistrate in Bucuresti, unde realizam circa 20% din cifra de afaceri anuala", a mai spus Gumeni.

Potrivit directorului general al Zeelandia, piata romaneasca de ingrediente pentru brutarie se ridica la 16-18 mil. euro. Cei mai importanti competitori sunt Puratos si Rompak.

Zeelandia Romania este filiala locala a grupului olandez cu acelasi nume, infiintat in 1900, si care astazi este prezent in peste 70 de tari, realizand in 2004 o cifra de afaceri de peste 300 mil. euro. dana.ciriperu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO