Companii

Vrancart si-a bugetat un profit net de 1,4 milioane de euro

04.04.2006, 00:00 20

Producatorul de hartie si carton Vrancart Adjud si-a bugetat pentru acest an o cifra de afaceri de 60 de milioane de lei (circa 17,1 milioane de euro la un curs mediu de 3,5 lei/euro), in crestere cu aproximativ 22% comparativ cu 2005. Vanzarile companiei vor fi insa mai mici decat in 2004, care a fost un an de varf pentru Vrancart.

Compania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 50,5 milioane de lei (14 milioane de euro), iar in 2004 vanzarile s-au ridicat la 68,5 milioane de lei (circa 16,9 milioane de euro). Scaderea de anul trecut a fost determinata de trecerea la preturi in lei la incheierea contractelor, in urma acestei masuri compania pierzand o parte din clienti. Totusi, aceasta masura protejeaza Vrancart de evolutiile nefavorabile ale cursului de schimb.

"Speram sa ne crestem afacerile prin diversificarea productiei. Inca de anul trecut am iesit cu produse noi, in special pe piata hartiei igienice, unde speram sa revenim in acest an la o cota de piata de 30%. Pe piata de carton ne asteptam la o crestere naturala de cateva procente", a declarat Mihai Botez, directorul general al Vrancart.

Vrancart estimeaza pentru acest an obtinerea unui profit net de peste 5 milioane de lei (1,43 milioane de euro), in crestere cu circa 10% in euro, comparativ cu 2005. Anul trecut, profitul companiei s-a cifrat la 4,73 milioane de lei (circa 1,3 milioane de euro).

Profitul net realizat de Vrancart anul trecut va fi incorporat in capitalul social, compania urmand sa distribuie actionarilor actiuni gratuite in valoare totala de 4,74 milioane de lei (1,35 milioane de euro). Fiecare actionar ar urma astfel sa primeasca 9 actiuni noi pentru fiecare 100 de actiuni detinute.

Fondurile vor fi utilizate pentru investitii de modernizare a capacitatilor de productie, programul de investitii pentru acest an ridicandu-se la circa 2 milioane de euro.

"Investitiile din acest an vizeaza achizitia unor utilaje noi pentru fabrica de carton, precum si inlocuirea instalatiilor de preparare pentru hartie de carton, valoarea investitiilor fiind de circa 2 milioane de euro. Ca surse de finantare vom utiliza profitul net din 2005, precum si niste sume ramase de la majorarea de capital de anul trecut", a precizat Botez.

Anul trecut, Vrancart a demarat investitii in valoare de peste 2,5 milioane de euro. Perioada de rambursare a investitiilor este de circa 6 ani. Vrancart este unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata cartonului ondulat, unde detine o cota de piata de circa 12%, conform estimarilor companiei.

Principalii concurenti pe acest segment sunt Dunapack Rambox Sfantu Gheorghe, Romcarton Bucuresti, Celrom Turnu Severin, Eco Pack Ghimbav si Rondo Carton Cluj-Napoca.

Compania isi propune pentru acest an majorarea cotei de piata pana la 15%.

Vrancart este un jucator important si pe piata de hartie igienica, unde cota de piata a companiei este de circa 23-25%, conform estimarilor proprii.

Aici concurenta este reprezentata de Comceh Calarasi, Petrocart Piatra-Neamt, Cahiro Scaieni si Letea Bacau.

Actionarul majoritar al companiei este SIF Banat-Crisana, care detine circa 73,9% din actiuni. Compania s-a listat pe Bursa anul trecut, in actionariat intrand si o serie de fonduri straine, printre care Hyposwiss Danube Tiger.

Ultima cotatie pentru actiunile Vrancart a fost de 0,116 lei/actiune, la acest pret capitalizarea bursiera a companiei ridicandu-se la 17,3 milioane de euro.

andrei.chirileasa@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO