Companii

Voestalpine va lua în discuţie cel mai devreme anul viitor extinderea grupului

27.07.2010, 20:14 34

Producătorul austriac de oţel Voestalpine nu a luat încă odecizie privind investiţia de cinci miliarde de euro în regiuneaMării Negre, extinderea grupului putând fi luată în discuţie abiapeste unul sau doi ani, a afirmat directorul pentru relaţia cuinvestitorii, Aesch Gerald, citat de Novinite şi preluat deMediafax.

România, Bulgaria, Ucraina şi Turcia au fost luate în calculpentru construcţia unei oţelării, însă în decembrie 2008, grupul aanunţat îngheţarea proiectului, din cauza crizei financiare.

"Este prea devreme cu unul sau doi ani pentru a discutaextinderea Voestalpine. Nu am ieşit încă din criză", a spusGerald.

Deşi grupul a înregistrat anumite progrese în ultima perioadă,nivelul livrărilor nu a revenit, încă, la nivelul anterior crizei.Acest lucru trebuie să se întâmple înainte ca Voestalpine săînceapă discuţii referitoare la extinderea în afara Austriei, aadăugat Gerald.

Oficialul grupului austriac a afirmat că dacă discuţiile privindconstrucţia oţelăriei vor fi reluate, nu este sigur că Bulgaria vacâştiga investiţia.

Viitorul unei astfel de uzine depinde de stabilitatea economieiaustriece dar şi a statului în care vor fi localizate facilităţilede producţie. Ca urmare a valorii foarte mari a investiţiei,economia ţării gazdă trebuie să fie destul de solidă pentru caguvernul să poată oferi sprijin proiectului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO