Companii

Vinul e văzut ca un produs de ocazie şi e eliminat uşor din coşul de consum

Vinul e văzut ca un produs de ocazie şi e eliminat uşor din coşul de consum

Autor: Laurentiu Cotu

16.09.2010, 23:10 37

Cramele Recaş, unul dintre principalii producători de vin, aîncheiat primele şapte luni ale acestui an cu o cifră de afaceri de6,1 mil. euro (25,7 mil. lei), în creştere cu 4% faţă de aceeaşiperioadă a anului trecut.

Compania şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de 13mil. euro, nivel similar cu cel realizat în 2009. Producătorultimişorean de vin a realizat anul trecut vânzări totale de 13 mil.euro, în uşoară creştere faţă de anul precedent.

"Afacerile cu vin sunt influenţate în primul rând de instinctulconsumatorului final de a nu mai cheltui pentru că traversăm operioadă de criză, iar mai apoi de scăderea puterii de cumpărare apopulaţiei. Îmi este greu să fac o estimare pertinentă la nivelulîntregii pieţe, însă feedback-ul primit, indică faptul că piaţa devin a scăzut în primul semestru cu 10%-20% faţă de aceeaşi perioadădin anul trecut", a declarat Ciprian Roşca, director de vânzări alCramele Recaş.

Compania exploatează peste 700 de hectare, cu o producţie mediede peste 10 tone la hectar, din care rezultă aproximativ 5 milioanede litri de vin, echivalentul a peste 7 milioane de sticle devin.

"Atât timp cât nu există un obicei de consum repetitiv, ca înţările cu tradiţie, de a se consuma un pahar de vin la meseleprincipale, vinul va fi considerat un produs de ocazie şi va fieliminat uşor din coşul de consum. În perioadă următoare neaşteptăm la o creştere a volumului de vin produs în gospodăriileindividuale, astfel că, până la finele acestui an, piaţa vaînregistra probabil o scădere de 15%-20% faţă de anul 2009", a spusCiprian Roşca.

Compania a anunţat pentru acest an un program de investiţii decirca 4 milioane de euro, în vederea modernizării utilajelor dinviticultură şi pentru reconversia unei suprafeţe de peste 100 dehectare de vie cu diferite soiuri de struguri.

Compania este controlată în proporţie de 85% de acţionariromâni, în cea mai mare parte foşti angajaţi ai I.A.S Recaş, iar15% dintre acţionari sunt englezi.

Cramele Recaş face parte din grupul cu acelaşi nume, care numărăîn total 200 de angajaţi.

Potrivit reprezentanţilor Patronatului Vinului şi Viei dinRomânia (PNVV), piaţa internă a vinului, care reprezintă valoareavânzărilor vinului produs în România, va scădea în acest an cu12%-13%, până la aproximativ 350 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO