Companii

Vestea bună vine din comerţ: toamna se numără un mall, zece hipermarketuri şi 60 de supermarketuri

Vestea bună vine din comerţ: toamna se numără un mall, zece hipermarketuri şi 60 de supermarketuri

Consumul a crescut cu puţin peste 4% în acest an după trei ani consecutivi de declin cumulat de aproape 20%. Foto Shutterstock

Autor: Cristina Roşca

03.09.2012, 00:03 688

În ultimii patru ani volumul investiţiilor străine directe în România s-a situat pe un trend descendent continuu în contextul economic local, dar şi internaţional. În ultimele luni conflictele de pe scena politică nu au făcut decât să agraveze situaţia. În acest context, ce se aşteaptă de la următoarele luni? Cine mai bagă bani în România?

Un mall, circa zece hipermarketuri şi peste 60 de supermarketuri şi magazine de tip discount sunt aşteptate pe acest final de an. Dacă tragem linia, investiţiile totale în aceste unităţi noi se ridică la circa 250 de milioane de euro.

Cei 13 jucători din comerţul modern au deschis de la începutul acestui an peste 115 magazine, iar în următoarele patru luni din 2012 urmează a fi continuat procesul de expansiune pentru ca la final de an numărul unităţilor noi de pe piaţa din România să ajungă la aproape 200. Companiile urmează a scoate din buzunare peste 150 de milioane de euro pentru ca înainte de sărbătorile de iarnă, cea mai bună perioadă din an pentru comercianţi, să fie deschise alte circa zece hipermarketuri şi peste 60 de supermarketuri şi magazine de tip discount.

De ce deschid în continuare magazine? Jucătorii din comerţul modern au deschis magazine în fiecare din ultimii trei ani în pofida scăderii cumulate a consumului cu aproape 20% în această perioadă. Pentru ei însă aceasta a fost singura soluţie pentru a-şi menţine afacerile la nivelurile din perioada de boom. De asemenea, nivelul chiriilor şi preţul terenurilor au scăzut, un imbold în plus pentru noi deschideri.

Mai mult, pentru acest an se vede şi "luminiţa de la capătul tunelului" după ce consumul a avansat în primele şase luni cu peste 4%, primul avans după trei ani de scăderi. Pentru această toamnă însă, retailerii nu se aşteaptă la creşteri importante pentru că puterea de cumpărare este în continuare mică. Scăderi sunt aşteptate doar în cazul unor instabilităţi pe scena politică, instabilităţi care se resimt invariabil şi pe scena economică. Cu speranţa unei perioade liniştite, comercianţii deschid magazine în toamnă pentru a prinde sărbătorile de iarnă cu mai multe unităţi.

Primele opt luni din acest an au fost "propice" deschiderilor de magazine pe suprafaţă mică, respectiv supermarketuri şi magazine de tip discount. La polul opus, singurul jucător pe format mare - hipermarket sau cash & carry - care a deschis magazine în această perioadă a fost Kaufland. O explicaţie pentru această situaţie poate fi faptul că deschiderea unui magazin pe suprafaţă mare necesită mai mult timp, o investiţie de până la 20 de ori mai mare şi un teren pe măsură.

Concurenţii de la Cora şi Auchan urmează însă a inaugura două şi respectiv un hipermarket în această toamnă, investiţiile totale fiind de 50-60 milioane de euro. Cora urmează a deschide magazine noi la Bacău şi Bucureşti, în timp ce Auchan îşi completează cu o unitate reţeaua din Capitală.

Cel de-al treilea jucător francez de pe segmentul hipermarketurilor, Carrefour, nu a anunţat date exacte pe acest segment unde deţine o reţea de 24 de magazine. Reprezentanţii Carrefour România spun însă că vor termina anul cu o inaugurare şi pe acest segment, nu doar pe supermarketuri şi magazine de proximitate, segmente pe care de asemenea activează.

Carrefour Property, divizia imobiliară a gigantului francez Carrefour, împreună cu sud-africanii de la NEPI investesc 65 mil. euro la Ploieşti în centrul comercial Ploieşti Shopping City, care va avea o suprafaţă închiriabilă de 55.000 de metri pătraţi. Mallul, primul construit de Carrefour în România, va fi deschis în luna noiembrie a acestui an, la un an după ce a început construcţia proiectului. Acesta este unul dintre puţinele proiecte majore din această toamnă, anul viitor fiind aşteptate mai multe deschideri.

Investiţiile străine directe au totalizat în primele şase luni 621 milioane de euro, nivel în scădere cu 28,9% faţă de perioada similară a anului trecut, când fluxul de capital străin atras de România a fost de 874 milioane de euro, potrivit BNR.

Hambare pe jumătate goale din cauza secetei

Micii fermieri îşi adună acum recoltele de porumb în speranţa că vor reuşi să îşi asigure necesarul pentru acest an, însă în final vor avea hambarele goale comparativ cu anul trecut, un an de aur pentru agricultura locală.

Seceta din acest an a afectat deja recoltele de cereale, însă impactul său nu se va opri aici, urmând a fi îngreunată şi situaţia anului viitor. În această toamnă fermierii vor începe lucrările de însămânţare pentru grâu, orz şi rapiţă, lucrări care vor fi îngreunate de lipsa ploilor din ultimele luni.

Aceeaşi secetă îşi va pune amprenta şi asupra preţurilor la cereale care sunt aşteptate să crească cu 20-30%. Acest avans s-ar putea vedea în final în preţul alimentelor şi în valoarea coşului de consum.

România este printre cele mai afectate state din Europa de vremea toridă şi de lipsa ploilor din ultimele luni. În acest context, Guvernul a aprobat, sâmbătă, alocarea a 42,8 milioane de euro ca ajutor pentru circa 600.000 fermieri afectaţi de seceta din ultima perioadă, sprijinul fiind de 100 de lei pe hectar pentru suprafeţe cuprinse între un hectar şi maximum 10 hectare. Suma maximă a sprijinului financiar nu poate depăşi echivalentul în lei a 7.500 euro pentru fiecare beneficiar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO