Companii

Vel Pitar investeste 200.000 de euro in promovarea cozonacilor

08.04.2008, 17:33 54

Producatorul de panificatie Vel Pitar, care ruleaza afaceri de peste 130 de milioane de euro pe plan local, va investi in aprilie 200.000 de euro (suma calculata in sistem rate-card) pentru promovarea unei noi game de cozonaci. In urma acestei campanii, producatorul asteapta o crestere de 50% a vanzarilor pe aceasta categorie in perioada sarbatorilor de Pasti comparativ cu anul precedent.
"Cozonacii traditionali reprezinta una dintre primele cinci categorii din portofoliul Vel Pitar, mare parte din eforturile noastre fiind consacrate dezvoltarii acestui segment. Daca anul trecut am avut o cota de piata de 10% din piata cozonacilor traditionali, potrivit studiului realizat de MEMRB asupra vanzarilor din lanturile de magazine internationale, anul acesta vrem sa crestem aceasta cota de piata cu 50%", a declarat Razvan Mircea, director national de marketing al Vel Pitar.
Potrivit reprezentantului companiei, Vel Pitar ar putea ajunge anul acesta sa detina 15% din piata cozonacilor. Pentru a atinge acest obiectiv, Vel Pitar va investi circa jumatate din suma necesara promovarii noii game de cozonaci intr-o campanie realizata pe internet, restul sumei fiind investita in campanii media si actiuni de promovare a produselor la rafturile magazinelor. "Suma rate-card de 100.000 de euro va fi alocata unei campanii cu bannere internet", spune Mircea.
Din ce in ce mai multi producatori de produse alimentare aleg sa isi promoveze produsele prin intermediul internetului. Dupa ce anul trecut producatorul de dulciuri Alka a decis sa isi promoveze prin internet gama de prajituri, recent si cel mai nou producator de lactate din piata locala, Tnuva, si-a anuntat intentia de a-si promova produsele prin intermediul internetului.
Reprezentantii Vel Pitar au anuntat ca intentioneaza sa investeasca anul acesta circa 2,5 milioane de euro in bugetul de marketing, urmand sa aloce aceasta suma atat pentru promovarea produselor cat pentru promovarea companiei.
Grupul de firme Vel Pitar, detinut de fondul de investitii Broadhurst, administrat de compania New Century Holdings (NCH), estimeaza pentru anul acesta afaceri de 150 de milioane de euro si un profit operational de 12 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO