Companii

Vanzarile producatorului Bergenbier, frante pe final de an

Vanzarile producatorului Bergenbier, frante pe final de an

Vanzarile Bergenbier s-au majorat anul trecut cu 15%

29.02.2008, 20:02 24

Producatorul de bere InBev Romania, care detine marcile Bergenbier si Stella Artois, si-a redus ritmul de crestere al vanzarilor in a doua jumatate a anului, dupa un plus de 27% in primul semestru al anului trecut. Astfel, InBev a raportat vanzari de
3,9 mil. hl in 2007, in crestere cu doar 16,8% fata de anul precedent, sub media de crestere de 20% inregistrata de filialele locale ale celorlalte trei companii multinationale de pe piata berii.
Ritmul de crestere raportat de InBev in Romania pentru 2007 este cel mai redus din ultimii trei ani, dupa un avans de 30% in 2006, respectiv de 18% in anul precedent. Daca in prima jumatate a anului, raportul international al InBev plasa filiala din Romania pe primul loc in Europa Centrala si de Est ca ritm de crestere, la finalul anului trecut, producatorul Bergenbier a fost devansat de filiala ucraineana a InBev, cu o crestere de peste 19%, in timp ce rata de crestere din Rusia a fost la acelasi nivel cu cel de pe piata locala.
Mihai Ghyka, directorul general al InBev Romania, a declarat anterior ca sezonalitatea accentuata a consumului a determinat ca pe finalul anului cererea de bere sa fie cu intre 5-8% mai redusa fata de anul anterior. In plus, cresterile de peste 20% din lunile de vara au facut ca la mijlocul anului trecut, capacitatea de productie a InBev sa fie insuficienta, in special pe ambalajul nereturnabil (pet si cutie).
De altfel, aceste segmente au crescut cel mai mult anul trecut, pet-ul devansand pentru prima data ambalajul de sticla, dupa ce a ajuns la o cota de peste 45% din vanzarile totale de bere.
Capacitatile de productie insuficiente franeaza astfel afacerile unui nou jucator pe piata locala de bere, dupa ce in anul fiscal 2006-2007 producatorul berilor Ursus si Timisoreana a raportat cresteri de 5%, sub avansul pietei ca urmare a limitarilor de productie.
Si directorul executiv al Heineken Romania, Edwin Botterman, spunea la jumatatea anului trecut ca "nimeni nu se astepta ca piata berii sa inregistreze cresteri de doua cifre doi ani consecutiv".
Bugetele multinationalelor s-au adaptat din mers cresterilor de consum, investitiile marilor berari depasind 100 mil. euro numai in ultimii doi ani.
"Anul 2007 a fost un an important pentru InBev Romania, anul in care am fuzionat cu Interbrew Efes Brewery si am schimbat numele din Interbrew in InBev. Am inceput anul cu campania 'Ziua Barbatului'. Astfel, volumul pentru Bergenbier a crescut cu 15% fata de anul 2006", a declarat Mihai Ghyka.
Grupul detine in Bulgaria, Romania, Muntenegru si Serbia active intangibile (goodwill) de 128 de milioane de euro, valoare similara cu cea din anul 2006, potrivit raportului InBev.
InBev a raportat in 2006 vanzari de 3,4 milioane de hectolitri, cu peste 30% mai mari fata de 2005, o cifra de afaceri de 158,3 mil. euro si un profit net de 21,3 mil. euro, cu peste 7 mil. euro mai mare fata de 2005.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO