Companii

Ce vacanţe caută românii: Republica Dominicană, Maldive şi Egipt se află în topul preferinţelor. Chiar dacă insulele Maldive se află în acest moment pe lista ţărilor din zona galbenă, charterele sunt rezervate în totalitate pâna la finalul lunii martie

Ce vacanţe caută românii: Republica Dominicană,...

Autor: Miruna Diaconu

19.02.2021, 15:40 450

Republica Dominicană, Maldive şi Egipt se află în topul preferinţelor turiştilor români la Târgul de Turism din acest an, potrivit solicitărilor primite de agenţia de turism Karpaten Turism, care participă anul acesta la târgul dedicat turismului.

„Am prelungit zborurile directe către Re­pu­blica Dominicană până în luna mai pentru a aco­peri cererea tot mai mare. Peste 300 de turişti zboară săptămânal din România către această destinaţie, încurajaţi atât de preţurile foarte bune, cât şi de faptul că nu este necesar testul PCR nici la plecare, nici la sosire şi nu se impune carantina. Cazurile de COVID 19 sunt mult mai puţine raportat la cele din România, de aici şi absenţa restric­ţiilor, astfel că toată lumea se poate bucura în siguranţă de vacanţă, fără nicio grijă”, spune Alexan­dru Mărginean, director general al Karpaten Turism.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO