Gheorghe Dobra, directorul general al Alro Slatina (ALR), companie care desfăşoară în prezent o ofertă de vânzare la bursă a unui pachet de 54% pentru maximum 510 mil. euro, a avut în 2017 venituri totale de 2,97 mil. lei, formate din salariul brut, un bonus în valoare de 1,3 mil. lei şi o contribuţie la pensie privată de 430.000 de lei, potrivit datelor din prospect.
ZF a calculat că media lunară a veniturilor obţinute de Dobra a fost de 247.333 lei (54.000 de euro la cursul mediu de schimb leu/euro pentru 2017). La pagina 149 a prospectului se arată că pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2017, valoarea totală a remuneraţiei plătite de grup (la care intră şi subsidiarele Alro) membrilor Consiliului, pentru toate rolurile deţinute de aceştia în cadrul grupului, a fost egală cu 5.933.000 lei, reprezentând salarii brute, bonusuri şi contribuţii la sistemul de pensii.
Dobra, 59 de ani, este directorul general al Alro din 1993 şi are o experienţă de 34 de ani în industria aluminiului. El lucrează pentru companie din 1984. El este licenţiat în inginerie chimică şi are un doctorat în ştiinţa materialelor şi inginerie la Universitatea Politehnica din Bucureşti.