Companii

Unele medicamente şi-au dublat, chiar triplat preţul de la 1 august. „Şocul iniţial a fost major“

Unele medicamente şi-au dublat, chiar triplat preţul de...

Autor: Georgiana Mihalache

16.08.2023, 00:07 3254

Ajustarea anuală a preţurilor la medicamente de către Ministerul Sănătăţii operată de la 1 august a determinat ca unele produse să coste în farmacie dublu sau chiar triplu în august faţă de luna anterioară.

„Media de creştere este de la 40 de lei la 90 de lei pe reţetele normale. Reglări de preţ au mai fost, însă o creştere masivă cum este acum nu a mai fost. Şocul iniţial a fost major. Impactul se simte, am avut oameni care au plecat din farmacie”, a spus Paul Negoiţă, managerul lanţului de farmacii Iris Pharm din Buzău.

La o pensie de 1.500 de lei, un cost suplimentar de 100-150 de lei lunar înseamnă un impact de aproa­pe 10%. Astfel, deşi plătesc mai puţin pentru alimentele de bază în urma ordonanţei privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimente, oamenii „compensează“ diferenţa pe medicamente. „Era inevitabilă scumpirea pentru că nu e normal să dai 7 lei pe Sintrom, care e anticoagulant şi te ţine în viaţă. Nu e nici cât o sticlă de suc. Doar că unele s-au scumpit foarte mult. Riscul este ca pacienţii să taie medicamente de pe listă“, spune şi farmacistul Mihai Trofin din Bacău.

Piaţa medicamentelor a ajuns în perioada iulie 2022-iunie 2023 la o valoare de 27,8 miliarde de lei, în creştere cu 18% faţă de perioada anterioară, arată datele din cel mai recent raport al companiei de cercetare de piaţă Cegedim.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO