Companii

Trendul berii artizanale atrage mai puţini tineri: doar şase microberării au fost înfiinţate în 2022. Tendinţa se observă şi la nivel mondial, în unele ţări consumatorii ocazionali de bere artizanală fiind atraşi de alte tipuri de băuturi

Trendul berii artizanale atrage mai puţini tineri: doar...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

25.02.2023, 12:05 426

Şase firme în producţia de bere au fost înfiinţate anul trecut, conform datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, mai puţine decât în anul anterior semn că tendinţa tinerilor de a paria pe berea artizanală încetineşte.

„În 2018-2019 a fost un boom, s-au deschis foarte multe microberării, toată lumea a crezut că va merge. Însă, acum vedem că se închid berării pentru că nici nu sunt foarte multe locaţii în România unde să vinzi. Noi de aceea ne axăm pe beri speciale, pe export şi targetăm publicul cunoscător“, a spus Ioana Coca, cofondator al Oriel Beer, una dintre cele mai cunoscute microberării.

România este o piaţă mică pentru berea artizanală, însă tendinţa de reducere a numărului de microberării se vede şi în ţări mari, inclusiv în SUA, unde piaţa a ajuns la o saturaţie. În acelaşi timp, pe piaţă apar tot mai multe băuturi precum kombucha, vinuri la doză sau alte băuturi care atrag atenţia consumatorilor. Astfel, acestea câştigă teren în rândul consumatorilor ocazionali de bere artizanală. În plus, producătorii mici fac faţă mai greu creşterii costurilor, majorări cu care s-au confruntat toate businessurile, indiferent de domeniu, în ultimii doi ani. Şi nici pandemia nu a fost un moment bun pentru berării deoarece multe baruri şi restaurante au fost închise, iar HoReCa este pentru multe dintre microberării principala piaţă de desfacere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO