Companii

Trei oameni de afaceri români vor să finalizeze până în mai 20 de blocuri cu 1.000 de apartamente în Rahova

Trei oameni de afaceri români vor să finalizeze până...

Autor: Cristi Moga

11.03.2014, 00:00 1091

Firma Six Top Residence, controlată de trei oameni de afaceri români (Tariuc Ion – Alexandru, 32 de ani, Constantin Dumitru, 39 de ani şi Vlăsceanu Florentina, 24 de ani), intenţionează să finalizeze în luna mai a acestui an 20 de blocuri cu 1.020 de apartamente în cadrul proiectului Confort Urban din cartierul bucureştean Rahova.

Proiectul demarat la începutul anului 2012 cuprinde în prezent zece blocuri cu 500 de apartamente, vândute integral, iar la finalul anului trecut investitorii au început cea de-a doua etapă de dezvoltare a proiectului realizat pe un teren de 10 hectare de pe strada Pucheni, la circa 1,5 kilometri de Piaţa Rahova.

Per total, investitorii intenţionează să construiască 2.000 de apartamente şi 92 de vile în cadrul acestui proiect în cadrul căruia preţurile de vânzare ale apartamentelor pornesc de la 21.000 de euro pentru o garsonieră şi 34.500 de euro pentru un apartament cu două camere, potrivit reprezentanţilor firmei SudRezidenţial.ro, care se ocupă de procesul de vânzare a locuinţelor.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.03.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO