Companii

Tranzacţiile cu certificate de emisii vor fi suspendate. România pierde sute de milioane de euro

Autor: Mediafax

25.08.2011, 20:29 1003

Statul român pierde sute de milioane de euro din cauza unei iminente suspendări de cel puţin câteva luni de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de carbon, situaţie generată de neregulile la întocmirea inventarului naţional de emisii, pentru care şeful ANPM, Iosif Nagy, urmează să fie demis, informează Mediafax.

Decizia finală în privinţa suspendării României de la tranzacţionarea acestor certificate va fi anunţată luni, 29 august, la două zile după încheierea unei reuniuni a Comitetului de Conformare - Ramura de Implementare a Protocolului de la Kyoto, documentul în baza căruia statele semnatare primesc aceste certificate de emisii, cunoscute şi drept "certificate de poluare" sau "certificate verzi". Suspendarea României a fost propusă la precedenta reuniune a forului, desfăşurată în perioada 6 - 8 iulie la Bonn, în Germania. Conform procedurii, deşi concluziile întâlnirii din iulie sunt preliminare, la reuniunea din 25-27 august, ţinută tot la Bonn, România nu mai are dreptul la o nouă audiere, ci doar la o "declaraţie oficială".

În 7 iulie, în timp ce la Bonn era în plină desfăşurare şedinţa în care s-a dictat suspendarea României, ministrul Mediului, Borbely Laszlo, declara, la Târgu Mureş, că au mai fost şi alte ţări suspendate de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, dar că speră ca acest lucru să nu se întâmple în cazul României.

"Într-adevăr, avem o sesizare din partea comisiei care se ocupă de aceste raportări, avem o audiere astăzi ( joi, 7 iulie 2011 - n.r.) şi se va mai discuta probabil în cursul lunii august. Au mai fost şi alte ţări, deci nu este nici prima şi nici ultima oară când se acordă o suspendare pe o anumită perioadă şi, în cazul în care (se va întâmpla) acest lucru, se poate rezolva. Este o problemă de cum facem aceste raportări şi anul trecut au fost bani puţini pentru studii, acum am demarat studiul care ne ajută să avem raportarea - şi audierea chiar despre acest lucru vorbeşte, că noi arătăm că am urgentat şi vom corecta cu acele date suplimentare care le trebuie. Şi eu sper să nu fim suspendaţi. Dacă vom fi suspendaţi, nu azi sau mânie se va lua decizia, cel puţin acestea sunt informaţiile mele", a declarat atunci Borbely. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO