Companii

Topul celor mai vândute pastile din România: Ce medicamente tradiţionale îşi dispută piaţa cu brand-urile din afară

Şase cutii de Algocalmin ies zilnic din fiecare farmacie din România, dar brandul pierde teren după ce a trecut pe reţetă

Autor: Ioana David

03.09.2011, 12:48 1357

Algocalmin, medicament pentru tratamentul durerii, a fost produsul cu cele mai mari vânzări în primele şase luni ale acestui an, după ce a contabilizat 6,2 milioane de cutii cumpărate, potrivit datelor firmei IMS Health.

În condiţiile în care în România există aproximativ 6.000 de farmacii, rezultă că fiecare unitare farmaceutică a vândut în medie aproape 6 cutii de Algocalmin zilnic.

Pe locul doi în topul celor mai vândute medicamente din punctul de vedere al volumului se află Nurofen, însă la distanţă de peste 1,5 milioane de cutii.

Algolcamin a câştigat bătălia cu Nurofen chiar dacă la începutul acestui an primul şi-a schimbat statutul trecând din februarie în categoria produselor care se eliberează numai pe bază de prescripţie medicală, după ce anterior putea fi cumpărat la liber din farmacii.

Volum vs valoare

Totodată, Algocalmin - aflat în portofoliul Zentiva - este avantajat şi de preţ, de 5-6 lei (preţul de achiziţie al pacientului), în condiţiile în care preţul Nurofenului poate trece de 13 lei, potrivit datelor din farmacii.

Diferenţa de preţ se vede în valorile vânzărilor celor două produse, cele ale Nurofen fiind de aproape 15 mil. euro în primele şase luni ale anului.

Pe de altă parte, Algocalmin, cu numai 7 mil. euro la vânzări, nu se regăseşte în ierarhia din punctul de vedere al valorii.

"Algocalmin înregistrează în continuare rezultate bune după trecerea în categoria medicamentelor eliberate pe bază de prescripţie medicală pentru că vorbim despre un produs de tradiţie. (…) Chiar dacă trecerea în categoria Rx (medicamente cu prescripţie - n.red.) înseamnă implicit, pe termen mediu, o scădere a volumului de vânzări, suntem încrezători că brandul va continua să fie pe viitor unul dintre cele mai bine vândute analgezice în România", a spus Simona Cocoş, director general Zentiva, o companie Sanofi.

Cele mai vândute 10 medicamente ca volum au avut vânzări de peste 33 de milioane de cutii în primele şase luni ale acestui an, potrivit calculelor ZF pe baza datelor IMS Health.

Schimbări multe în topul vânzărilor în funcţie de valoare

Primele şase luni ale acestui an au marcat o schimbare a liderului în ierahia în valoare, Seretide aflându-se acum pe prima poziţie în acest clasament, după ce anterior (în primele 11 luni din 2010, potrivit IMS Health) Pegasys ocupa această treaptă.

Pegasys, medicament folosit în tratamentul hepatitei, a căzut pe locul 3. Un alt produs din portofoliul Roche care ani de-a rândul s-a aflat pe prima poziţie, Neorecormon a coborât acum pe cinci.

Dan Zamonea, directorul general al Roche România, spune că aceste schimbări vizibile în topul IMS sunt generate în principal de contextul actual al pieţei de medicamente.

"În cazul Pegasys, vânzările au fost afectate de constrângerile bugetare pentru tratamentul hepatitelor virale, ce au generat liste de aşteptare lungi în unele judeţe. Neorecormon este deja un produs matur ce a ajuns la un echilibru în ceea ce priveşte tratamentul anemiei pacienţilor cu insuficienţă renală, cu anemie din cauza chimioterapiei sau în celelalte tipuri de anemie, acest lucru fiind unul pe care îl estimam încă din anul 2009", a precizat Zamonea.

Pe de altă parte, din portofoliul Roche se remarcă un alt produs, MabThera, care a urcat pe locul doi în topul general. Zamonea spune că MabThera este unul dintre cele mai vândute produse ale companiei la nivel internaţional.

"Creşterea locală a vânzărilor acestui medicament este una pe care o aşteptam şi care este generată din ambele indicaţii menţionate (oncologie şi poliartrită reumatoidă - n.red.)", a adăugat Zamonea.

În total, compania are patru produse în acest top, care îi aduc vânzări de peste 60 mil. euro (într-o jumătate de an).

Cele mai vândute zece produse din România au adus în prima jumătate a acestui an aproximativ 150 mil. euro, potrivit calculelor ZF.

Cu excepţia Nurofen, folosit în principal pentru dureri, răceală şi gripă, restul produselor cu cele mai mari vânzări din România se află în categoria medicamentelor folosite în boli grave precum cancerul, hepatita şi insuficienţa renală.

Cu excepţia Seretide, Enbrel şi Remicade, care au fost pe creştere, restul produselor din top 10 au consemnat scăderi ale vânzărilor (în valoare). Datele IMS sunt la intrarea în farmacii la preţ de distribuitor.



Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO