Companii

Topul celor mai mari salarii medii nete din industria băuturilor

Autor: Mădălina Dediu Panaete

24.11.2016, 00:07 8438

Angajaţii care lucrează în cadrul celor mai mari cinci companii din industria băuturilor, o piaţă care se ridică la peste 2 miliarde de euro, au primit anul trecut salarii medii nete care s-au situat între 2.500 de lei lunar până la 4.900 de lei lunar, arată o analiză a ZF.

Cele mai mari salarii medii nete s-au înregistrat în companiile multinaţionale, astfel că liderul pieţei, Coca-Cola HBC România, şi-a plătit angajaţii în medie cu 4.900 de lei net lunar.

La polul opus se află compania românească Romaqua Group (Borsec), companie în cadrul căreia salariul mediu net anul trecut era de 2.500 de lei lunar.

„Este posibil ca în societatea românească să fie mai mulţi angajaţi cu salarii mici, care lucrează pe funcţii de execuţie precum cele din fabrici, depozite. Astfel, salariile acestora trag media din companie în jos. În acelaşi timp, este posibil ca multinaţionalele să aibă multe departamente externalizate. O altă explicaţie poate fi aceea că angajaţii sunt înregis­traţi pe mai multe societăţi“, a spus Oana Botolan Datki, SEE managing partner în cadrul companiei cu activităţi în sectorul resurselor umane Consulteam.

Romaqua Group are şase fabrici şi aproape 2.000 de angajaţi, comparativ cu trei unităţi de producţie şi 1.500 de salariaţi cât are Coca-Cola HBC România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO