Cei mai mari trei proprietari români de bovine sunt familia fostului secretar de stat Valentin Şoneriu, Andra Paraschiv şi Dimitrie Muscă, ei deţinând împreună 3.900 de animale. În total, cei mai mari douăzeci de proprietari români de bovine au 16.000 de animale şi afaceri cumulate de 115 milioane de euro pe an, arată o analiză ZF, pe baza datelor APIA şi ale Ministerului Finanţelor.
CarmOlimp şi IAC Arad integrează producţia de carne şi de lapte prin procesare în reţelele proprii de retail, iar Pajo Holding este unul dintre marii exportatori de animale vii de pe piaţa locală, potrivit datelor APIA care prezintă un clasament al proprietarilor în funcţie de subvenţiile primite pe fiecare entitate fiscală în parte.
Valoarea bovinelor din agricultură a fost anul trecut de 300 milioane de euro, în scădere uşoară faţă de 2012, dar cu o treime mai puţin decât acum şapte ani.
Piaţa vacilor este a treia ca mărime din zootehnie după a porcinelor (900 milioane de euro) şi a păsărilor (469 milioane de euro), potrivit Eurostat.