Companii

Topul celor mai bine vânduţi autori de la Humanitas

Topul celor mai vânduţi autori la Humanitas
17.01.2012, 13:55 1130

Scriitorul Mircea Cărtărescu se află pe primul loc în topul tirajelor Humanitas, în perioada 1992 - 2011, cu 493.991 de volume publicate, informează un comunicat al editurii bucureştene.

Pe locul al doilea în topul Humanitas se regăseşte Gabriel Liiceanu, cu 338.064 de exemplare publicate, urmat de Andrei Pleşu, cu 275.270 de exemplare. Pe locurile al patrulea şi al cincilea s-au clasat Neagu Djuvara, cu 275.124 de exemplare, respectiv Horia-Roman Patapievici, cu 150.500 de exemplare.

Anul trecut, zece autori publicaţi de editura Humanitas în ultimii 20 de ani au avut un tiraj cumulat de aproape două milioane de exemplare. Cei zece autori sunt: Ana Blandiana, Neagu Djuvara, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Lucian Boia, Horia-Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu şi Gabriel Liiceanu.

Profilul iniţial de ştiinţe umaniste al Editurii Humanitas este în prezent extins, editura publicând atât literatură, filosofie, religie, ştiinţe sociale şi politice, istorie şi memorii, cât şi carte de ştiinţă, carte practică, albume de artă, carte pentru copii şi carte şcolară. Mai mult de 370 de titluri apar anual în cele peste 50 de colecţii şi serii de autor ale editurii, al cărei portofoliu cuprinde numele unora dintre cei mai importanţi autori clasici, moderni şi contemporani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO