Companii

THR Marea Neagră, care administrează mai multe hoteluri pe litoral, a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 45,3 milioane lei, în scădere faţă de 2021

Compania avea la începutul acestui an 22 de hoteluri clasificate la două, trei şi patru stele.

Compania avea la începutul acestui an 22 de hoteluri clasificate la două, trei şi patru stele.

Autor: Miruna Diaconu

03.05.2023, 10:00 206

♦ Scăderea veniturilor vine ca urmare a unei circulaţii turistice mai mici, adică a numărului de zile petrecute de turişti în unităţile de cazare administrate de companie.

THR Marea Neagră, compania care administrează mai multe hoteluri de pe litoral, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 45,3 milioane lei, în scădere uşoară faţă de anul precedent, potrivit raportului anual al companiei publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

Sezonul estival de anul trecut a fost sub aşteptările operatorilor din piaţă, fiind un număr mai mic de turişti care şi-au făcut vacanţele la malul mării în 2022, ceea ce a afectat afacerile hotelierilor.

Compania a avut o pierdere de 6,4 milioane lei anul trecut, după ce cu un an în urmă a avut un profit de circa 9 milioane lei.

Sezonul estival mai slab de anul trecut s-a reflectat şi în activitatea hotelurilor administrate de THR Marea Neagră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO