Tarr Const, o companie de construcţii din Satu Mare, şi-a majorat businessul cu 34% în 2019 şi a ajuns la 114 milioane de lei cifră de afaceri, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Compania a avut un profit de 14,4 milioane de lei şi angajează aproximativ 150 de oameni.
Compania Tarr Const este deţinută, potrivit datelor de pe platforma Confidas, de Tarr Attila Csongor. Datele din presă arată că, în 2015, el a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de dare de mită şi spălare de bani, fiind ulterior achitat.
Reprezentanţii companiei nu au răspuns solicitării ZF referitoare la evoluţia businessului în 2019 şi în 2020.