Companii

Tabletele, televizoarele şi smartphone-urile au adus Domo un plus de 20%

Tabletele, televizoarele şi smartphone-urile au adus...

Autor: Cristina Roşca

22.08.2014, 00:07 554
Vânzările retailerului de electro-IT Domo au crescut în primul semestru din acest an cu peste 20% comparativ cu perioada similară din 2013 pe fondul restructurării interne a businessului, al realizării de evenimente promoţionale şi al integrării diviziei de online.

„Am îmbunătăţit procesele interne şi organizarea în toate departamentele şi categoriile (de produse - n.red.)(...). În acelaşi timp, Domo a continuat procesul de modernizare şi optimizare a reţelei de magazine, început de anul trecut“, spune Kim Koellner, executivul de origine sud-coreeană adus la finalul anului trecut la conducerea retailerului electro-IT cu o reţea de aproape 100 de magazine. Şeful Domo este de părere că rezultatele din prima parte a anului creea­ză premisele pentru o creştere continuă şi în semestrul doi. În prima parte a anului tabletele, televizoarele şi smartphonurile au fost „vedete“ în vânzări.

Rezultatele anunţate până acum de cei mai mari retaileri de electronice şi electrocasnice arată că piaţa s-ar putea apropia pentru prima dată în ultimii şase ani de 2 mld. euro, după creşteri de circa 20% ce amintesc de anii de boom.

Domo a terminat anul 2013 cu afaceri de 584 de milioane de lei (132 de milioane de euro), în creştere cu circa 6% faţă de anul anterior. Pentru 2014 compania şi-a bugetat o cifră de afaceri de 787,5 milioane de lei, cu aproape 35% peste nivelul de anul trecut, potrivit informaţiilor comunicate anterior de Domo.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO