Companii

Studiu DHL: Olanda este ţara cel mai bine conectată din punct de vedere comercial. Lumea trece printr-un proces de reglobalizare

John Pearson, CEO DHL Express: Deglobalizarea este un mit, nu se vede deocamdată o trecere la regionalizare. Putem vorbi mai degrabă despre o tendinţă de reglobalizare.

John Pearson, CEO DHL Express: Deglobalizarea este un mit, nu se vede deocamdată o trecere la regionalizare. Putem vorbi mai degrabă despre o tendinţă de reglobalizare.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

16.03.2023, 17:15 780

DHL a realizat un clasament al ţărilor care sunt cel mai bine conectate din punct de vedere global, primul loc fiind adjudecat de Olanda, care este astfel cea mai globalizată ţară din lume.

În ciuda pandemiei şi a răz­boiului din Ucraina, probleme majo­re ale planetei în ultimii ani, nu se vede în acest moment o trecere de la globalizare la regionalizare, tendinţa fiind mai degrabă de transformare a conceptului de globalizare cunoscut până acum, ceea ce s-ar putea tradu­ce prin „reglobalizare“.

Volumul comerţului mondial cu bu­nuri a ajuns, la jumătatea anului 2022, la un nivel cu circa 10% peste cel din anul anterior pande­miei, adică 2019, comerţul cu servicii depăşind şi el anul trecut nivelurile prepande­mie. Es­timările arată că în 2023 se va vedea o încetinire a creşterii comerţu­lui, în prin­cipal ca urmare a creşterii econo­mice globale mai lente. Aces­tea sunt con­cluziile Indexului Global al Conec­tivităţii – 2022, lansat de grupul DHL în cadrul unui eveni­ment organizat în Dubai. „Călătorii­le internaţionale au scă­zut în 2020 şi 2021 cu aproximativ 70% faţă de 2019 şi au continuat trendul descendent şi în 2022, cu o scădere de 37% faţă de 2019. Totuşi, comparativ cu 2021 se vede o dubla­re. Organizaţia Mondială a Turismu­lui din cadrul ONU preconizează că, în 2023, numărul persoanelor care călătoresc în ţări străine va fi mai mic decât nivelul pre-pandemie cu un procent cuprins între 5 şi 20%“, se arată în raport.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO