Companii

Străinii au lăsat 2.700 lei per turist în vacanţele din România, creştere de 15% faţă de anul 2021: Aproape jumătate din bani au mers către cazări. Anul trecut, circa 1,57 milioane de turişti străini au ajuns în unităţile de cazare din România

Străinii au lăsat 2.700 lei per turist în vacanţele...

Autor: Miruna Diaconu

26.03.2023, 11:38 400

Turiştii străini au lăsat, anul trecut, pe vacanţele în România 4,2 miliarde lei, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. În medie, un turist străin a cheltuit 2.700 lei pe vacanţa în România, ceea ce reprezintă cu 15% mai mult faţă de suma lăsată în 2021.

Aproape jumătate din suma cheltuită de un turist în România a mers către serviciile de cazare. Totodată, călătoriile de afaceri au re­venit începând de anul trecut, simţindu-se o efervescenţă în ho­te­­lurile din Bucureşti şi marile oraşe. „Călătoriile în scop profesional şi de afaceri au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 51,8% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România, cheltuielile acestora reprezentând 55,3% din totalul cheltuielilor. Călătoriile în scop particular au reprezentat al doilea motiv al sejurului petrecut de către 48,2% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România, cheltuielile acestora reprezentând 44,7% din totalul cheltuielilor“, se arată în comunicatul INS.

Odată cu ridicarea restric­ţiilor, oamenii au putut călători ca înainte de pandemie, iar sectorul eve­nimentelor private şi corpo­rate a crescut considerabil din a doua jumătate a anului trecut. Marile hoteluri din cen­trele ur­bane, cele mai afectate de criza pan­demică, au ajuns la un nivel similar cu cel din 2019 datorită unui număr mare de evenimente organizate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO